O multitudine de activităţi au fost desfăşurate ieri la Iaşi, pentru a marca Ziua Mondială a Mediului, sărbătorită an de an pe data de 5 iunie. Începând cu expoziţii de carte, desene şi caricaturi şi până la simpozioane, concursuri şi premierea celor mai activi elevi, dar şi profesori pentru implicarea de care au dat dovată în compania de colectare a DEEE-urilor, dar şi în alte proiecte de mediu, toate acestea au fost dedicate Zilei Mediului.
Ieri, la Iaşi s-au desfăşurat evenimente dedicate Zilei Mondiale a Mediului. Activităţile fac parte dintr-un program mai amplu conceput sub titlul de „Zilele Mediului 2013 la Iaşi“, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi în parteneriat cu o serie de asociaţii, instituţii, şcoli şi societăţi.
„Ziua Mondială a Mediului este sărbătorită anual pe 5 iunie şi reprezintă principalul mijloc de sensibilizare a opiniei publice la problemele de mediu cu care se confruntă omenirea. Manifestările îmbracă diferite forme – concursuri tematice, manifestări ştiinţifice, expoziţii, concerte verzi, promovarea de vehicule mai puţin poluante etc. În fiecare an se propune o nouă temă, în 2013 campania aferentă fiind una împotriva deşeurilor alimentare şi a irosirii mâncării. Să spunem, deci, STOP risipei de hrană! În acest fel protejăm mediul, economisim bani şi sprijinim comunitatea!“, a menţionat ieri Bogdan Davideanu, directorul executiv al APM Iaşi. Acesta a precizat că, de la un an la altul, s-a observat o implicare mai mare din partea tinerei generaţii, în special, în acţiunile dedicate protejării mediului înconjurător, lucru ce promite „un viitor verde“.
Agenţii „Patrulei de Reciclare“ au strâns cantităţi impresionante de DEEE-uri
Ziua de ieri a început cu premierea concursului „Patrula de Reciclare“, la care au fost implicate mai multe unităţi de învăţământ din judeţ. „Patrula de Reciclare“ este un