- Social - nr. 109 / 6 Iunie, 2013 In seara zilei de luni, 3 iunie 2013, la Galeria de arta "Unirea” din Targu-Mures, a avut loc vernisajul expozitiei personale de pictura moderna, abstracta, a artistei plastice Balazs Klara. Evenimentul, organizat de Asociatia Artistilor Plastici Mures, Directia Judeteana pentru Cultura si Patrimoniu National Mures si Casa de Cultura a Tineretului "George Enescu” din Reghin, s-a bucurat de prezenta numeroasa a iubitorilor de arta moderna, a prietenilor, precum si a familiei. Moderator a fost poetul Nicolae Baciut, directorul Directiei Judetene pentru Cultura si Patrimoniu National Mures, care a scos in evidenta saltul spectaculos in cariera artistica a pictoritei Balazs Klara. Despre activitatea si lucrarile ei abstracte, expuse pe simeze, au mai vorbit domnii Valentin Constantin Bretfelean – director executiv in cadrul Primariei municipiului Targu-Mures, artistul plastic Marcel Naste – directorul Casei de Cultura a Tineretului "George Enescu” din Reghin, si Vasile Muresan, artist plastic profesionist si muzeograf expert. "Sunt onorat sa fiu prezent in aceasta galerie de arta si o felicit din toata inima pe prietena mea Balazs Klara”, a specificat, printre altele, Valentin Constantin Bretfelean. "In aceste lucrari, colega noastra Klara si-a expus emotiile si comunica cu privitorii. S-a exprimat asa cum a dorit ea. Ma bucur ca si-a gasit o identitate a ei, in cariera artistica”, a conchis si Marcel Naste. Despre picturile ei, compozitia culorilor si contrastele utilizate, a vorbit "maestrul” Vasile Muresan. O surpriza placuta pentru Balazs Klara si cei invitati au fost si dansurile de societate ale trupei "Dance Art”, tinerii Vajnar Antonia si Mathe Zsolt fermecandu-i pe cei prezenti cu talentul si eleganta lor. CONSTANTIN BOGOSEL - Social - nr. 109 / 6 Iunie, 2013 In seara zilei de luni, 3 iunie 2013, la Galeria de arta "Unirea”