Unde:În Cluj, pe pietonala Micu Klein, cea care dă în Universității. Vezi că ești practic în inima Orașului Vechi, încearcă să nu scuipi pe jos sau să-ți arunci cojile de banană peste garduri, în curți. Măcar atît.
Cine:Unguri din Cluj, din tot Ardealul, din București și din Ungaria. Oameni subțiri, cu carte, lungi la vorbă și serioși la pahare. Secui nu prea vin, că ei nu se simt bine între intelectuali.
În ce limbă:Te înțelegi în orice limbă, cît timp ai cu ce plăti și ești om de treabă. Maghiara e lingua franca, dar germana, engleza și româna sînt considerate ”valută convertibilă”, cu excepția românei de Caracal sau de Hîncești. Aia are puterea de cumpărare a yonului chinezesc: cu ea îți cumperi locul pe scaun, dar nu mai mult de-atît.
Ce:Bere pentru (aproape) toate gusturile și mîncare pentru cei care nu țin la băutură pe stomacul gol. Eu n-am văzut pe nimeni să mănînce, dar poate n-am nimerit la ora potrivită; oamenii or avea tabieturile lor, mai știi?
Cît:Prețurile sînt modice, dar am fost rugat să nu le dau în stampă, să nu tabere toți nechemații și să strice ambientul. De vreo zece anișori se chinuie patronul să țină localul la niște standarde, nu numai etice și etilice, dar și literare. Despre ultimul punct nu știu însă nimic, că nu-nțeleg limba.
WC:Nu e înghesuit, dar e înghesuială, adică aglomerație. Nici o mirare, că-l năpădesc și consumatorii din curte, și-ăi de la parter, și-ăi de la etaj. Ce, credeați că ungurii nu fac pipi? Oho, și încă cum! Dar nici acolo nu i-am auzit să tacă din gură; o localnică mi-a explicat ulterior că-și continuă discuțiile literare și-atunci cînd sînt cu dînsa-n mînă. Pasiune!
Poanta care nu mi-a ieșit:Am vrut să traduc textul în maghiară și să-l trimit așa, dar toți amicii vorbitori îs plecați cu sorcova, iar Google Translate e un bou.
Publicat în Cațavencii, nr. 22 (100), 2013
