Actriţa Nuami Dinescu a fost ofertată să apară într-un spot publicitar care va fi difuzat în Elveţia, Germania şi Austria. Nuami, alias „Tanţa", a dat probe pentru o reclamă la pizza, iar dacă va câştiga castingul, spotul va fi filmat în această lună, în Germania.
Vedeta nu este la prima experienţă de acest gen. În urmă cu patru ani, ea a mai fost solicitată pentru o reclamă, difuzată tot în aceleaşi trei ţări, Elveţia, Germania şi Austria.
Clienţii agenţiei şi-au amintit de Nuami şi, mulţumiţi fiind de cum s-a descurcat prima dată când au lucrat cu ea, i-au propus o nouă colaborare. La acea vreme, filmările s-au făcut, însă, la Bucureşti, Nuami promovând în spot baghetele fabricate de o cunoscută firmă de produse de panificaţie, dar nu numai.
„M-au pus să fac un set de fotografii, să vadă cum mai arăt, apoi am făcut două filmări de probă în care trebuia să muşc dintr-o pizza. În prima variantă, am muşcat mai elegant, iar în cea de-a doua, mai sălbatic. Oamenii din echipa de acolo mi-au spus că se întâmplă foarte rar ca cineva de afară să caute acelaşi actor pentru o reclamă", a mărturisit actriţa la emisiunea „Conferinţă de presă", de la Antena 2, difuzată mâine, de la 20.30.
Prima lună de vară va fi una aglomerată pentru Nuami Dinescu, care va avea pe 12 iunie cea de-a doua lansare a cărţii sale „Eu nu sunt Tanţa".