Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Lacrimi şi durere la căpătâiul lui Adrian Bostan

Publicat in Monitorul de Vrancea, vineri 7 iunie 2013 ·

Adrian Bostan, fiul fostului inspector şcolar general, Iordache Bostan, care şi-a pus capăt zilelor la vârsta de 33 de ani, a fost condus ieri într-un sicriu alb, pe ultimul drum. Pentru Adrian au plâns cel mai mult părinţii, dar şi elevii şi profesorii Liceului „Emil Botta“ din Adjud alături de care a petrecut o parte din viaţă. La înmormântare au fost prezenţi oameni politici, dar şi primari.

Trupul tânărului a fost luat din casa părintească şi dus la Biserica „Sf Parascheva”. Un sobor format din trei preoţi a ţinut o slujbă pentru sufletul tânărului, care măcinat de probleme doar de el ştiute, a ales să îşi pună capăt zilelor. Preoţii s-au rugat pentru iertarea păcatelor lui Adrian Bostan care a hotărât mult prea devreme că e timpul să îşi lase părinţii şi sora singuri pe lume.

Fostul general, vizibil afectat de pierderea fiului său în vârstă de numai 33 de ani, îşi stăpânea cu greu lacrimile, iar pe chipul său se citeau tristeţea şi deznădejdea. A avut-o mereu alături, în ultimele clipe petrecute alături de fiul lui drag, pe soţia sa, pe care o îmbrăţişa tot timpul şi la care a căutat alinare. La căpătâiul fratelui său, a stat şi fiica lui Iordache Bostan şi ea profund marcată de gestul fratelui său, care a adus în familia Bostan multe lacrimi şi mâhnire.

Impresionaţi de drama profesorului Iordache Bostan, acestuia i-au fost alături oameni simpli, colegii şi elevii Liceului Teoretic „Emil Botta“ din Adjud, dar şi oameni politici precum deputatul Nini Săpunaru, fostul prefect Octavian Vieru, primarul din Homocea, Neculai Ionescu. Cortegiul funerar s-a îndreptat apoi către cimitirul din localitate. Tânărul a fost însoţit pe ultimul drum de părinţii care nu au încetat nici măcar o clipă să îşi plângă copilul. În permanenţă cei doi l-au mângâiat pe Adrian şi parcă sperau că acesta se va ridica ş

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum o ora
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

CFR Probleme în Gara de Nord București privind sistemul de informare a călătorilor

Ziua Constanta acum o ora
Un incident a avut loc în această dimineață, 4 iulie 2025, la Gara de Nord din București, unde un deranjament tehnic a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor. Mai exact, tabelele de teleafișaj, panourile de informare localizate pe p

Suceava - Doi funcţionari reţinuţi şi doi plasaţi sub control judiciar în dosarul actelor de identitate cu domiciliul fictiv pentru cetăţeni ruşi, moldoveni şi ucraineni / 100 de euro pentru luarea în spaţiu

News.ro acum o ora
Doi funcţionari de la un serviciu public comunitar local de evidenţă a persoanelor din judeţul Suceava au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar alţi doi au fost plasaţi sub control judiciar în dosarul actelor de identitate cu domiciliul fictiv pentru

Turiștii străini vor trebui să plătească mai mult dacă vor să viziteze parcurile naționale din SUA. Ordinul semnat de Donald Trump

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a semnat joi un ordin executiv pentru a crește taxele de acces în parcurile naționale din Statele Unite pentru vizitatorii din alte țări, chiar în timp ce administrația sa urmărește să reducă bugetul destinat parcu

Poliția antimigrație din Florida, sprijinită de 200 de pușcași marini care urmează să fie desfășurați

Adevarul acum 23 minute
Washingtonul a început joi, 3 iulie, desfăşurarea a 200 de puşcaşi marini în Florida, pentru a susţine administrativ şi logistic raidurile antimigranţi ale Poliţiei Federale pentru Imigraţie (ICE).

Caniculă şi disconfort termic în toată ţara

BusinessMagazin acum 30 minute
Jumătate de ţară este vineri sub avertizare Cod portocaliu de caniculă, iar restul sub avertuzare Cod galben, portvit ANM.

Ecuadorul a confiscat trei tone de droguri aparţinând mafiei albaneze

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ecuadorul a confiscat aproape trei tone de droguri aparţinând mafiei albaneze, care are legături cu cartelurile drogurilor din Columbia şi Mexic, precum şi cu bande locale, au anunţat joi autorităţil

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Google lansează la nivel global modelul AI de generare video Veo 3

BusinessMagazin acum 36 minute
Google a anunţat joi lansarea la nivel global a modelului său de inteligenţă artificială pentru generare de video bazat pe text, Veo 3, disponibil acum pentru utilizatorii Gemini din peste 159 de ţări, printre care şi România.

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Vremea

București
acum

28°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

25°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

26°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

25°
vin.

18°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°