În cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiilor 1, 4 şi 5 Timişoara, împreună cu lucrători din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, au efectuat o razie în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică, pe raza municipiului.
Acţiune a avut ca scop identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea de infracţiuni sau care pot să folosească la săvârşirea de infracţiuni, precum şi combaterea tuturor faptelor antisociale, posibile pe raza secţiei.
Cu această ocazie au fost verificate peste 400 de persoane, 298 de autovehicule şi întocmite 2 dosare penale. Totodată, poliţiştii au aplicat 126 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 22000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică şi regulile de circulaţie pe drumurile publice.
Au fost reţinute în vederea suspendării două permise de conducere şi retras un certificat de înmatriculare. Astfel de acţiuni vor continua şi pe raza de competenţă a altor secţii de poliţie. În cursul zilei de ieri, poliţiştii Secţiilor 1, 4 şi 5 Timişoara, împreună cu lucrători din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi, au efectuat o razie în vederea asigurării unui climat de siguranţă publică, pe raza municipiului.
Acţiune a avut ca scop identificarea persoanelor pretabile la săvârşirea de infracţiuni stradale cu sau fără violenţă, identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii, bunurilor ce pot proveni din săvârşirea de infracţiuni sau care pot să folosească la săvârşirea de infracţiuni, precum şi combaterea tuturor faptelor antisociale, posibile pe raza secţiei.
Cu această ocazie au fost verificate peste 400 de persoane, 298 de autovehicule şi întocmite 2 dosare penale. Totodată, poliţiştii au aplicat 126 de s