Comisia de revizuire a Constituţiei a stabilit, joi, ca programul de lucru al acestui for să se desfăşoare şi în ziua de luni, pentru a fi finalizat proiectul de modificare a Legii fundamentale, propunerea stârnind nemulţumirea unor parlamentari.
La începutul şedinţei comisiei de revizuire a Constituţiei, senatorul PSD Ioan Chelaru a propus prelungirea programului acestui forum pentru vinerea şi sâmbăta viitoare, astfel încât în 17 iunie să poată fi acordat un vot final asupra propunerii de revizuire a Constituţiei.
Ulterior, preşedintele comisiei de revizuire, Crin Antonescu, a avansat propunerea ca ziua de luni, 10 iunie, să fie stabilită ca zi de lucru în acest forum, începând cu ora 10.00. El a afirmat că ritmul de lucru pe care l-au avut membrii comisiei până în prezent este unul "mulţumitor", existând posibilitatea ca, în funcţie de stadiul lucrărilor, joia viitoare să fie analizată din nou prelungirea programului pentru vineri, sâmbătă şi eventual duminică.
Propunerea liderului PNL pentru stabilirea zilei de luni ca zi de lucru în comisia de revizuire a întrunit 13 voturi "pentru" şi două "împotrivă", fiind exprimate nemulţumiri din partea parlamentarilor care în weekend părăsesc Capitala.
Deputatul UDMR Marton Arpad a cerut să fie consemnaţi cei care au votat pentru stabilirea programului de lucru luni "şi să se consemneze şi faptul că persoana care a votat pentru luni va avea treburi importante şi nu va fi aici".
"Noi venim din teritoriu şi persoana respectivă se duce la o şedinţă a unui partid şi nu va fi aici luni la ora 10.00", a spus Marton Arpad.
De asemenea, deputatul minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian a afirmat că lunea sunt şi şedinţele partidelor şi şedinţele de grupuri parlamentare, fapt pentru care unii membri nu vor putea fi în două locuri în acelaşi timp.
Antonescu a replicat că personal s-a