Școala Dulcești a găzduit cea de-a doua ediție a Concursului județean “Creangă și copiii”.
Miercuri, 5 iunie, Școala Dulcești și-a deschis porțile pentru a primi nemuritoarele personaje ale lumii lui Ion Creangă. Concursul județean “Creangă și copiii”, ajuns la cea de-a doua ediție, a strâns laolaltă sute de copii, toți având în comun plăcerea de a citi și de a-l descoperi pe scriitorul de la Humulești. Concursul s-a desfășurat pe trei secțiuni: o secțiune de creație plastică -, în cadrul căreia au intrat peste 100 de lucrări, picturi, grafică, colaje, toate având ca sursă de inspitație personajele și poveștile lui Ion Creangă -, o secțiune destinată elevilor din învățământul primar, care au participat, pe echipaje, la un concurs cu întrebări despre viața și opera lui Ion Creangă – și o secțiune de artă dramatică, în care elevii au pus în scenă fragmente din povești și din Amintiri din copilărie. Pe scenă au urcat copii de la Școlile Ion Creangă, Pildești, Tămășeni, Săbăoani și Dulcești.
“Prin tot ceea ce au prezentat, fie în lucrările trimise, fie pe scenă, copiii au demonstrat că sunt atrași de universul copilăriei lui Creangă și își identifică copilăria cu cea a autorului. Am inițiat acest simpozion tocmai din dorința de a păstra vii tradițiile populare și de a încerca să-i facem pe copii să retrăiască, la atâta timp distanță și în condiții mult diferite, bucuria copilăriei lui Ion Creangă. De altfel, pentru copiii din Dulcești, Ion Creangă este un nume foarte cunoscut, casa de la Humulești fiind vizitată în fiecare an de grupuri de copii, în cadrul excursiilor pe care le organizăm cu școala”, a spus învățătoarea Rodica Popa, inițiatoarea concursului.
Concursul se înscrie într-un proiect educațional mai amplu, care are drept scop promovarea tradițiilor locale, numit “Valorile satului românesc păstrate în muzeul etnografic”. Pr