Cornel Brişcaru a fost exclus din PSD. Ştirea e oricum veche şi poate multă lume se întreabă deja, cine e şi Brişcaru domnule…. . Pentru mine a fost o ştire, strecurată printre mii de alte ştiri poate mult mai importante decât aceasta. De ce scriu totuşi despre ea? Ei bine această ştire nu m-a surprins, nu mi-a produs bucurie dar nici tristeţe. Este doar un episod în care şemecheria, minciuna, manipularea grosieră, instrumente de lucru ale acestui personaj, s-au întors împotriva lui. Dintr-un punct de vedere este trist că un om este dat afară dintr-o organizaţie politică doar pentru-că poate îndrăzni să aibă alte păreri decât cele oficiale. Se întâmplă însă, din păcate, la toate partidele, cazurile recente ale PD-L şi PNL sunt grăitoare în acest sens. Însă nu despre asta mi-am propus să discut, deşi, chestiunea în sine este principial greşită.

Pentru unii Brişcaru îşi plăteşte propriile greşeli, pentru alţii este un personaj executat politic deci, posibil un erou. Pentru mine este doar semnul unei mari ipocrizii ce caracterizează clasa politică de foarte mulţi ani. Brişcaru a colindat politic, s-a aciuiat unde i s-a permis, s-a pus în slujba unor stăpâni pe care i-a servit utilizând aceleaşi mijloace şi arme penibile care s-au folosit împotriva lui. Este o victimă? Nu cred. Poate în aceaşi măsură în care a fost şi el călău. Ceea ce m-a frapat a fost distanţa între discursul justiţiar, al omului corect, decent, serios, propus de domnul Brişcaru şi comportamentul său în fapt. M-aş fi aşteptat ca un om care vorbeşte despre onoare, să aibă onoarea de a demisiona din Consiliul Local, odată ce există o decizie politică în acest sens. M-aş fi aşteptat ca cel ce dădea lecţii verbale să le şi pună în practică. Nu a fost să fie… Deocamdată. Cred însă că orice gest de minimă onoare vine deja prea târziu pentru un om ce dădea lecţii dar care nu e capabil să înveţe ceva