Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fabrica de Arme Cugir continuă exportul în SUA. Un nou contract cu Century Arms permite angajarea a 300 de persoane

Publicat in Adevarul, joi 6 iunie 2013 ·

Fabrica de Arme Cugir a încheiat un nou contract pentru livrare de arme uşoare către o ţară membră NATO, a anunţat, miercuri, ministrul Economiei. Potrivit ministrului contractul va permite dublarea capacităţii şi angajarea a 300 de persoane,

”Fabrica de Arme Cugir are peste 600 salariaţi şi în perioada recentă am încheiat un contract pentru dublarea activităţii. Fabrica de arme Cugir produce arme uşoare”, a spus Varujan Vosganian într-o conferinţă de presă. Ministrul a completat că a convenit cu colegi de la Ministerul Finanţelor, de principiu ca, la societăţile cu datorii, de fiecare dată când se aduc contracte suplimentare faţă de capacitate, să se permită angajarea de personal pe perioada contractului şi în numărul necesar pentru îndeplinirea acestuia.

”Vom prezenta în Guvern un Memorandum pe care l-am acceptat împreună cu ministerele, prin care să angajăm 300 de persoane la Fabrica de Arme Cugir”, a mai spus Vosganian. Ministrul Economiei a declarat că fabrica a în 2012 o cifră de afaceri de 11 milioane lei, iar acest contract dublează capacitatea societăţii. În 2012, compania din Cugir a avut o cifră de afaceri netă de 23 milioane de lei, dar şi pierderi foarte mari, de 17 milioane lei.

Partenerul american tradiţional al Fabricii de Arme este compania Century Arms, care achiziţionează de la Cugir arme de vânătoare asamblate pe structura pistolului mitralieră AKM. Fabrica de Arme din Cugir are relatii contractuale cu Century Arms din anul 1999, iar până acum valoarea contractelor derulate se ridică la cateva zeci de milioane de dolari.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

D’Angelo a murit, la 51 de ani. Legenda muzicii soul se lupta cu o gravă afecțiune

HotNews acum 4 ore
Cântărețul american D’Angelo, o figură marcantă a muzicii soul contemporane, care s-a bucurat de un succes notabil în anii 1990-2000 înainte de a fi mult mai rar prezent pe scena muzicală, a murit la vârsta de 51 de ani, au relatat marți mai multe p

Prima țară din Uniunea Europeană care va introduce ziua de lucru de 13 ore

Gandul acum 6 ore
Muncitorii din fabrici, casierii și personalul hotelier din Grecia ar putea să lucreze mai mult în curând. Țara urmează să devină primul stat membru din UE care introduce oficial o zi de lucru de 13 ore pentru sectorul privat. Parlamentul urmează să

Ministrul polonez de Externe avertizează că Rusia ar putea „lovi adânc în Europa”. „Ar trebui să fim pregătiţi”

Adevarul acum 5 ore
Radoslaw Sikorski, ministrul de Externe al Poloniei, a avertizat Europa că Rusia ar putea „lovi, din păcate, adânc în Europa”, calificând drept „iresponsabilă” neglijarea construirii unor sisteme de apărare.

Comisia Europeană vrea extinderea „zidului anti-drone” pentru a proteja întregul continent. Statele din sud şi vest s-au plâns că proiectul ignoră amenințările din regiunile lor

HotNews acum 10 ore
Comisia Europeană a propus extinderea iniţiativei ce prevede așa-numitul „zid anti-drone” pe flancul estic al Europei pentru a proteja întregul continent, după ce unele regiuni s-au declarat excluse, au declarat marţi pentru Reuters doi oficiali ai

Bogdan Ivan, după ce a fost criticat pentru declaraţia că avem cea mai scumpă energie din Europa: Cifrele vorbesc de la sine. Nu este o exagerare, ci o realitate confirmată

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Iva, criticat după declaraţia sa potrivit căreia avem cea mai scumpă energie din Europa, raportat la puterea de cumpărare, a afirmat, marţi seară, că ”cifrele vorbesc de la

Cine este propunea PAS pentru funcția de premier al Republicii Moldova / Viitorul prim ministru vine din mediul privat

HotNews acum 13 ore
Omul de afaceri Alexandru Munteanu, în vârstă de 61 de ani, urmează să fie propus pentru funcția de premier al Republicii Moldova de către Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), formațiunea care deține majoritatea în Parlament. Anunțul a fost făc

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 octombrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Unul dintre bărbaţii căutaţi pentru furtul a aproape 10 milioane de lei dintr-un oficiu poştal din Timişoara, prins în Italia, unde se ascundea într-un apartament

HotNews acum 10 ore
Unul dintre bărbaţii suspectaţi că au furat aproape 10 milioane de lei din sediul unui oficiu poştal din Timişoara a fost prins în Italia. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis în lipsă. El se asc

Marius Budăi, despre salariul minim din 2026: „Nu va fi îngheţat. Nu discutăm dacă, ci cu cât va creşte”

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Deputatul PSD Marius Budăi (foto) a afirmat marţi, 14 octombrie, că salariul minim va creşte anul viitor, precizând că partidul său nu va accepta „încălcarea legislaţiei naţionale şi europene” în vigoare. „Salariul minim va creşte în anul următor! N

Un adolescent din Arad a fost trimis în judecată după ce a lovit un băiat de 12 ani care ulterior a murit

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un adolescent de 16 ani a fost trimis în judecată, după ce a lovit un băiat de 12 ani, iar victima a murit în spital două săptămâni mai târziu, a informat, marţi, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ara

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/13°
joi

10°/15°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/14°
Iasi
acum

mie.

3°/13°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/16°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mie.

6°/12°
joi

5°/14°
vin.

6°/15°
sâm.

7°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

7°/17°
vin.

9°/15°
sâm.

10°/16°