Sorin Alexandrescu, directorul general al Antena TV Group, a părăsit joi seară arestul Poliţiei Capitalei. Asta după ce completul de trei judecători al Tribunalului Bucureşti a decis, joi după-amiază, să înlocuiască măsura arestării preventive dictate împotriva acestuia de Judecătoria Sectorului 1 cu interdicţia de a părăsi ţara.
Alexandrescu, acuzat că l-ar fi şantajat pe administratorul societăţii RCS-RDS, Ioan Bendei – pentru a obţine semnarea unui contract în favoarea firmei pe care o reprezenta –, a ajuns joi la Tribunalul Bucureşti în jurul orei 8.30. Spre deosebire de alţi inculpaţi, acesta nu avea cătuşele la mâini.
Alături de el în sală a fost mama acestuia care a susţinut tot timpul că nu crede că fiul său este capabil să comită faptele de care este acuzat. Cu toate că era programat să înceapă la ora 8.30, procesul a început la 11.00.
De cum a intrat în sală, completul de trei judecători, format din preşedintele Elena Burlan şi judecătorii Manuela Mladin Golea şi Elena Gheorghe,a fost informat de avocaţi că învinuitul vrea să dea declaraţii.
Ancheta jurnalistică cu acuzaţii de şantaj
Astfel, după pledoaria apărătorilor, i-a fost dat cuvântul directorului Antenelor, care a arătat că intenţia lui clară din tot acest caz era aceea de a realiza o anchetă jurnalistică ce avea la bază un contract încheiat între SC Bodu SRL, firma lui Dumitru Dragomir, şi RCS-RDS.
Alexandrescu a declarat de câteva ori în pledoaria sa că discuţiile cu Bendei au vizat exclusiv contractul, susţinând că voia ca documentul să fie „divulgat publicului indiferent de situaţie“.
Întrebat de instanţă care a fost scopul întâlnirilor cu Ioan Bendei, în condiţiile în care a afirmat că deţinea deja contractul ce stătea la baza anchetei jurnalistice, Alexandrescu a spus că a vrut să-l întrebe despre documentele primite şi despre acest contract dintre SC