Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevii cu deficiențe de vedere din Gorj învață în alte județe

Publicat in Gorj Domino, vineri 7 iunie 2013 ·

A avea un copil care are deficiențe de vedere este de două ori mai greu în județele din Oltenia, pentru că aici nu există nicio școală specială unde copiii orbi sau parțial nevăzători să fie școlarizați.

În Gorj există peste 2.000 de nevăzători, dintre care aproximativ 100 sunt copii, școlari sau preșcolari. Unii dintre ei sunt la școală, alții învață acasă, situația fiind diferită de la familie la familie. O parte a părinților ai căror copii nu văd, înțele3g rostul școlarizării și fac chiar și imposibilul pentru a-și educa pruncii. Alții, în special cei din mediul rural, „uită” să își dea copiii nevăzători la școală. „Sunt și cazuri, total nefericite, în care părinții preferă să nu își dea copiii nevăzători la școală, doar pentru a beneficia de banii lor. Fiind considerate persoane cu handicap, nevăzătorii au indemnizații. Sume mici, din care abia își pot achiziționa medicamente, însă sunt cazuri în care membri ai familiei, care sunt sănătoși, le iau acești bani. Avem și cazuri fericite, copii care au mers la școală, care au ajuns să facă o facultate. Este mare păcat că nu sunt unități școlare în Oltenia, pentru că, la economia de azi, unii părinți spun că nu își permit financiar să își trimită copiii la București. Niciun părinte nu trebuie să îi ia copilului dreptul la școlarizare! Școlile care există sunt dotate la standarde europene, copiii au condiţii foarte bune acolo, primesc rechizite, haine, ochelari, internat, toate gratuit”, a spus Corina Ursățeanu, secretarul executiv al Filialei Gorj a Asociației Nevăzătorilor din România. În țara noastră există șapte școli specializate pentru persoanele cu deficiențe de vedere, dar ele nu sunt suficiente pentru cei peste 80.000 de români cu astfel de probleme. Astfel de școli sunt la Bucureşti, Buzău, Arad, Cluj, Timişoara, Târgu Frumos sau Buzău.

A avea un copil care are deficiențe de vedere este d

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 3 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Indemnizațiile membrilor Consiliului de Administrație de la TAROM au fost dublate

HotNews acum o ora
Acţionarii companiei aeriene de stat, printre care și Ministerul Transporturilor, au dat votat favorabil pentru dublarea îndemnizației primite de membrii Consiliului de Administrație TAROM, relatează publicația BoardingPass. Inițial remunerați cu 12

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 2 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 4 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum o ora
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum o ora
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 2 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum 9 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

38°
lun.

20°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/24°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°