Festivalul de la Cluj, aşa cum este văzut de profesioniştii de talie mondială din industria filmului
Cel mai important eveniment de profil din România, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), are o selecţie de producţii cinematografice interesante, care fac radiografia selecţionerului Mihai Chirilov şi e un produs cultural cu gust, însă de-abia se zăreşte pe piaţa cinematografică din lume. Acestea sunt doar câteva concluzii ale juriului TIFF 2013.
"Un festival trebuie coordonat cu mult bun-gust, e oglinda unei viziuni - aceea a selecţionerului filmelor care intră în competiţie - Mihai Chirilov. Din acest punct de vedere, e un festival puternic", a explicat, pentru ZIUA de CLUJ, fostul director al Festivalului de Film de la Edinburgh şi actual mentor al Şcolii Internaţionale de Film din Köln şi al Şcolii Naţionale de Film din Danemarca, producătorul Lynda Myles, membră a juriului TIFF 2013.
Pe de altă parte, ca fenomen social, TIFF are o însemnătate deosebită. "E spectaculos şi ciudat, în acelaşi timp, cheful publicului clujean de a viziona filme. Lunea, la ora 15:00, după-masa sălile de cinema sunt pline. E foarte important ceea ce se întâmplă la Cluj", a spus regizorul filmului "Taxidermia", producţie proiectată în secţiunea "Un Certain Regard" a Festivalului de la Cannes şi câştigătorul premiului pentru Cel mai bun regizor de la TIFF, în 2006, György Pálfi, actual membru al juriului. Ideea e subliniată în două rânduri: TIFF se transformă în sală de cinema pentru cinefilii pasionaţi, dar rămâne neinteresant pentru distribuitorii de film de talie mondială. "Festivalul dă posibilitatea publicului tânăr de a se reîntoarce la film. Cinematograful nu moare, dar devine aproape imposibil să priveşti filme noi, ale oamenilor talentaţi, pentru că nu există distribuitori de film. De aceea, pentru mine, e foarte important ceea ce se întâmplă