Să înţeleagă odată cineva că oraşul din a cărui istorie am vrea să păstrăm cît mai mult a avut o fizionomie originală şi că trăsăturile ei se datorau unor oameni pe care i-a înghiţit uitarea, pe măsură ce acestea dispar, una cîte una! Sînt şase ani de cînd am atras atenţia asupra pierderii unei clădiri care exista din 1901, fără ca desfiinţarea ei să fi fost cîtuşi de puţin justificată. Între străzile Temişana şi Cazzavillan se află piaţeta în care se găseşte, de la 1906, bustul ziaristului italian cu acest nume, fondatorul Universului – care a fost cel mai popular cotidian din Bucureşti, din 1884 pînă la suprimarea presei libere de către regimul RPR. Amintirea lui Luigi Cazzavillan o păstrează şi casa care se întinde pe colţul străzilor Temişana şi Transilvaniei: chiar dacă mi s-a spus numele altui proprietar, cred şi acum că stilul de palat veneţian era un fel de a-şi afirma identitatea şi, totodată, ascensiunea socială, pentru cineva care, originar dintr-un sat din Veneto, luptase sub steagul lui Garibaldi şi îşi cîştigase, prin munca lui, un loc în burghezia patriei sale adoptive. Casa – astăzi pe jumătate părăsită – este atît de dărăpănată încît avertismentul „Pericol de prăbuşire!“ nu e de prisos.

DE ACELASI AUTOR O invitaţie la apărarea oraşului Din reviste vechi O colecţie şi multe altele Arhitectul Călinescu De partea opusă a scuarului, un gard înalt închide terenul ocupat altădată de şcoala primară cu care Cazzavillan înzestrase colonia italiană din Bucureşti, o colonie de trei sau patru sute de persoane. Şcoala avea un caracter confesional (catolic) şi privat, fiind înfiinţată sub patronajul unei asociaţii caritabile – „Umberto & Margherita“ – purtînd numele suveranilor Italiei. Primul său local fusese la nr. 113 de pe strada Berzei. Noua adresă se numea, în 1901, Păunilor colţ cu Neptun. Înainte de inaugurare avusese loc atentatul de la Monza