Cu toate că aveau şansa de a încheia sezonul competiţional pe podium fotbaliştii brăileni nu au profitat de ea, cu salariile neplătite de trei luni, elevii lui Pânzaru au făcut figuraţie pe stadionul din Clinceni şi au pierdut la scor.
Doar Bosoi, Sânmărtean, Ndigwe şi Pungă au încercat să salveze onoarea echipei brăilene, în rest ceilaţi jucători s-au considerat deja în vacanţă.
Ca şi retrogradată la finalul turului, ACS Berceni a avut un retur reuşit şi a încheiat en fanfare campionatul, cu un succes de proporţii în faţa unei echipe brăilene cu pretenţii la promovare.
Pungă, de la 2-3 metri de poartă a irosit în minutul 5 prima mare ocazie de gol a partidei şi cum ocaziile se răzbună la faza următoare gazdele au deschis scorul prin Artiom Karamyan. După numai patru minute, Arman Karamyan a marcat din foarfecă, coautor la această reuşită a gazdelor fiind Viţelaru şi gazdele s-au detaşat la 2-0.
CF Brăila a irosit şansa de a reduce din diferenţă în minutul17 la acţiunea lui Ndigwe. Nici centrarea lui Bosoi de la mijlocul primei reprize nu a fost fructificată de atacanţii echipei brăilene. Scorul primei părţi a meciului, 3-0, pentru ACS Buftea a fost stabilit de Udrea în minutul 39. Artiom Karamyan a şutat la poartă, mingea a deviat din Bâtfoi până la Udrea, iar acesta a făcut inutilă intervenţia lui Bunduc.
La două minute de la reluare Arman Karamyan a realizat "dubla", era 4-0 şi gazdele aveau deja asigurată victoria.
Brăilenii au reuşit să înscrie, totuşi, golul de onoare prin Frunză, în minutul 78. CF Brăila a pierdut la un scor neverosimil această partidă şi a încheiat campionatul pe locul al cincilea.
CF Brăila: Bunduc - Bosoi, Ignat, Ivan, Sânmărtean - Frunză, Neagoe (min. 61: Rusu), Bălaşa (min. 69: Puşcaşu), Pungă - Câmpeanu (min. 46: Ciocâlteu), Ndigwe
Cu toate că aveau şansa de