Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu vrea un acord național pentru agricultură

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 6 iunie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu declară că raportul comisiei prezidenţiale privind strategia pentru agricultură va fi pus în dezbatere publică la sfârşitul lunii iunie, el menţionând că va fi „extrem de important” dacă se va reuşi un acord între toate forţele politice pentru viziunea asupra agriculturii. Preşedintele a amintit, în discursul rostit cu ocazia participării la expoziţia „AgriPlanta – RomAgroTec 2013”, organizată la Fundulea, că în urmă cu doi ani s-a constituit o comisie prezidenţială pentru stabilirea strategiei pentru agricultura românească până în anul 2030, iar aceasta îşi va încheia lucrările la 30 iunie, cu un raport. Băsescu a menţionat că raportul comisiei va fi făcut public, dar nu va fi definitiv, pentru că va rămâne timp de 20 de zile în dezbatere publică, în aşa fel încât oamenii interesaţi din agricultură să-şi exprime opiniile asupra perfecţionării textului.

El a adăugat că momentul este unul „foarte bun”, respectiv cu 6-7 luni înainte de începerea noului exerciţiu bugetar al UE, 2014-2020. "România va avea o alocare cu circa 4,5 miliarde mai mare pentru cei doi piloni, iar pentru plăţi directe lucrurile stau destul de bine în raport cu exerciţiul bugetar trecut, pentru că este o creştere de peste 5 miliarde a sumelor alocate", a menţionat Băsescu.

„Asta nu înseamnă însă că nu trebuie să gândim cum folosim aceşti bani, cu atât mai mult cu cât, prin decizia Consiliului European, există o flexibilitate de a se muta 25% din sumele alocate între pilonul I şi pilonul II (pilonul I - plăţile directe, peste 10 miliarde de euro alocaţi, pilonul II - dezvoltarea rurală, peste 7 miliarde de euro alocaţi). Fiecare Guvern are dreptul să mişte 25% de pe un pilon pe altul. Aici cred că este cheia deciziei care trebuie luată împreună cu agricultorii, care este prioritatea, cât din plăţile directe trebuie îndreptat către plăţi directe şi cât poa

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 56 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 29 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°