Alimentarea cu energie electrică într-o comună suceveană au fost afectată joi după-amiază, în urma unei furtuni, în municipiul Fălticeni şase subsoluri ale unor blocuri au fost inundate, iar în comuna Satu Mare a căzut grindină, care nu a afectat grav culturile.
Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma furtunii de joi după-amiază alimentarea cu energie electrică în comuna Vultureşti a fost afectată.
El a arătat că au fost avariate două posturi de transformare care alimentează cinci sate. Prefectul a spus că echipe E.On acţionează pentru remedierea avariilor şi reluarea alimentării cu energie electrică.
Totodată, în municipiul Fălticeni au fost inundate şase subsoluri ale unor blocuri, iar echipaje de pompieri intervin pentru scoaterea apei.
În comuna Satu Mare a căzut grindină de mici dimensiuni care nu a afectat grav culturile, a mai spus prefectul.
Judeţul Suceava este sub avertizare de cod galben de ploi, iar joi după-amiază, între orele 17.00 - 18.00 a fost sub avertizare de cod portocaliu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »