Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iluzii, senzaţii şi ceva realităţi

Publicat in Bursa, vineri 7 iunie 2013 ·

În vremurile recente au avut loc licitaţii pe la toate casele importante de vânzări de artă, cele care contează pe piaţa românească şi fac eforturi însemnate să meargă tot mai sus sau măcar mai departe. Mai pe la început, la Goldartul de acum două săptămâni s-a dat o dublă de superportrete "Prinţesa Ghica" de Aurel Băeşu, unul fiţos, ulei pe pânză, a plecat la 2,4 mii de euro, peste estimare, şi altul mai static, pastel, a rămas la o estimare de maxim 1,5 mii. La sfârşit de tot, notăm o dublă de portrete duble de Baba, magistral introduse în scenă. Penultima ofertă din secţiunea de profil a vânzării Goldart a fost chiar coperta, fetiţa atât de expresivă cu păpuşa preferată, neapărat şi ea în poză, o pictură extraordinar de puternică, din 1941, a marelui Corneliu Baba, cel atât de imitat în făţarnicele noastre zile. A fost vândută cu 7,5 mii de euro, estimarea fiind de 6-7 mii. La aceleaşi niveluri a fost apreciată şi următoarea ofertă, ocupanta locului strategic, ultimul, în licitaţie. "Maternitate" este tot un dublu portret de Corneliu Baba, în locul fetiţei este o tânără mamă care priveşte cu grijă copilul, ţinut pe braţul drept, acolo unde, în copilărie, ţinea păpuşile, alături de care îi zâmbea pictorului. Pentru această capodoperă s-a obţinut 15 mii de euro. Ce le-aş fi văzut pe amândouă picturile pe vreo simeză de muzeu sau de colecţie cu prestigiul la vedere! Alături, desigur, de "Quay des bouquinistes", sublim pariziana imagine de Samuel Mutzner, plecată pentru 10 mii de euro, preţ rotund de tot, şi, mai ales, masa de bucătărie cu peşte pe farfurie de Petraşcu, adjudecată la 40 de mii de euro.

Ultimele vânzări din lista de acum 10 zile au fost cele mai mari şi la Alis. "În harem", o aproape miniatură de Aman a plecat la 65 de mii de lei, ceea ce în euro tinde spre cele 15 mii obţinute de "Maternitatea" lui Baba de la Goldart. Înaintea lui, la Alis, un m

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 45 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 10 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°