Ce fascinaţie exercită asupra privitorilor (fie ei şi numai călători cu gândul, copii etern îndrăgostiţi de hărţi şi stampe, mai nou de internet şi, vai, tot mai rar de lecturi) oraşul acela republică, ieşit din ape şi răsfrângându-şi în mişcătoarele oglinzi de pe lagune dantelăria palatelor, ca tot atâtea tărâmuri de poveste! E de ajuns să vezi o mască de carnaval, că gândul te şi poartă la Veneţia aceea numai a ta, numai pentru tine răsărită între ape şi cer. E de ajuns să vezi un Ponte (cu sau fără sospiri) şi să te-ajungă un cântec de gondolier, o tânguire de condamnat din temniţele altui timp, umbra campanilei din Piaţa San Marco, orologiul cu figurine cadenţând trecerea orelor, cohortele de turişti, în căutare de splendori cu care să-şi poleiască în vreme amintirile, ori picturi mereu gata să fixeze pe pânzele corăbiilor lor din suflet imaginea unei Veneţii care să aibă ceva din chiar fiinţa lor răstălmăcită în culoare. Între aceştia, Teodor Vescu (n. 1958), format pentru artă la Academia de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“, pictor român aflat în pl Publicitate ină forţă creatoare, deţinător al mai multor distincţii, menţionat în enciclo­pedii, dicţionare, lexicoane din ţară şi străinătate, cu, la activ, peste 20 de expoziţii personale şi nenumărate participări la expoziţii de grup în străinătate – SUA, Franţa, Elveţia şi în România. Recent, la Cercul Militar Naţional din Capitală, Salonul Artelor, a avut loc vernisajul expoziţiei „Veneţiana“, o adevărată pano­ramă a Veneţiei văzută de pictorul român Teodor Vescu: frumoasele poduri arcuite peste cărările de ape, eternul la d’Oro care, dacă ar fi să dispară odată şi odată, s-ar ridica singur din ape aşa cum se va fi fost păstrat în oglinda ochilor încă vii, a celor ce s-au stins demult, a celor încă fără umbre sub pleoape. Sub penelul ar­tistului prind viaţă personaje carna­valeşti aflate parcă