Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii va verifica la sânge activitatea depusă de conducerile spitalelor arădene

Publicat in Glasul Aradului, joi 6 iunie 2013 ·

Conducerea Ministerului Sănătăţii le-a transmis tuturor managerilor de spitale „să nu se mai vaiete“ că nu au bani, să facă managament şi să fie responsabili. De asemenea, în scurt timp vor începe auditurile, aşa cum este stipulat în contractul cadru pe anul în curs. Conducerea ministerului a mai transmis că în condiţiile în care sistemul spitalicesc este cel mai mare consumator de resurse, consumator şi cu risipă multă, dacă managerii şi-ar reduce o parte din cheltuielile neeconomicoase, ar putea să facă faţă la bugetele pe care le au.

Conform contractului cadru, condu­cerea spitalelor va fi monitorizată o dată la trei luni şi riscă să fie demisă în cazul în care unitatea a acumulat datorii. Contractele managerilor de spitale vor fi amendate astfel încât aceştia să poată fi înlocuiţi în urma unor evaluări trimestriale, dacă spitalul înregistrează datorii pentru trei luni consecutive. Totodată pentru a evita creşterea datoriilor din sistem, Guvernul va transfera resurse financiare de la spitale cu competenţe limitate către unităţile incluse în reţeaua spitalelor regionale de urgenţă.

Managerii spitalelor arădene consi­deră că în condiţiile în care şi finanţarea va creşte este normală această decizie, dar dacă finanţarea rămâne cum este acum, după trei luni toţi ar risca demi­terea.

Cea mai importantă unitate din Arad, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, nu are motive de îngrijorare în ceea ce priveşte managementul, spitalul în­cheind anul 2012 fără nici o datorie. Dacă totuşi managerii spitalelor care se găsesc în administrarea autorităţilor locale ar putea să scape de rigurozitatea evaluărilor, nu de acelaşi lucru au parte conducerile unităţilor spitaliceşti aflate în grija directă a Ministerului Sănătăţii. Spitalul de Recuperare Neuromotorie „Dr.Corneliu Bârsan” din Dezna, consi­derat spital de interes naţional, este singura unitate din jude

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg

News.ro acum 18 minute
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat mortall în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri. UPDATE - Oficialii Brigăzii Speciale a Jandarmeriei anunţă că incidentul a avut loc în jurul

Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni: Parafrazând-o, acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România / Mesjaele pe care le primim sunt în ideea retragerii candidaturii ei

News.ro acum 3 ore
Vicepreşedintele USR Allen Coliban sugerează că Elena Lasconi ar trebui să se retragă din cursa pentru Cotroceni, parafrazând-o şi şi afirmând că acum nu ar trebui să fie vorba despre un om, ci despre România.. El mai afirmă că mesajele primite din

Elena Lasconi își depune astăzi candidatura la prezidențiale

HotNews acum 49 minute
Președinta USR, Elena Lasconi, își depune joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat miercuri liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, menţionând că Lasconi este în creştere în s

Eclipsă totală de Lună vizibilă și din România. De unde poate fi admirat spectacolul ceresc VIDEO

Ziare.com acum 55 minute
În noaptea de 13 spre 14 martie 2025, Luna intră în umbra Pământului, creând o eclipsă totală de Lună, prima, din noiembrie 2022, potrivit NASA. Regiuni din care eclipsa se va vedea, cel puțin parțial, sunt: Europa, mare parte din Asia, mare parte d

Încetarea focului în Ucraina, pe agenda reuniunii G7 din Canada

News.ro acum 4 ore
Şefii diplomaţiei din ţările G7 se reunesc în Canada pentru a discuta despre o posibilă încetare a focului în Ucraina, într-un moment în care ameninţările americane la adresa vecinului său nordic creează un climat tensionat, potrivti AFP. Miniştrii

Misiunea de întoarcere a astronauţilor blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională a fost amânată

News.ro acum 2 ore
Lansarea misiunii NASA cu echipaj uman către Staţia Spaţială Internaţională la bordul unei nave SpaceX, care trebuia să permită întoarcerea celor doi astronauţi americani blocaţi în spaţiu de nouă luni, a fost amânată, a anunţat miercuri agenţia spa

Rusia susţine că a doborât 77 de drone ucrainene deasupra teritoriului său

News.ro acum 3 ore
Ministerul rus al Apărării a anunţat joi că a doborât în cursul nopţii 77 de drone ucrainene deasupra mai multor regiuni ruse, la două zile după cel mai mare atac de acest fel care a vizat Rusia de la începutul conflictului. Forţele de apărare antia

Horoscop pentru joi, 13 martie 2025. În relațiile sentimentale se conturează discuții aprinse pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Se conturează un final la locul de muncă. însă, și acasă în mediul familial este vorba despre finalul unor treburi trenante. Selectează prioritățile și evită eforturile mari. Sprijinul celorlalți lasă de dorit, așa încât bazează-te mai mult

Papa Francisc marchează cea de-a 12-a aniversare a pontificatului său din Spitalul Gemelli

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc va marca joi împlinirea a 12 ani de la alegerea sa drept lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume din Spitalul Gemelli din Roma, unde este tratat pentru dublă pneumonie de aproape o lună, relatează Reuters și Agerpres.

Israelul va ocupa teritoriul din sudul Siriei pentru „o perioadă nelimitată”, afirmă ministrul Apărării

News.ro acum 3 ore
Ministrul israelian al Apărării a reafirmat intenţia ţării de a ocupa o fâşie de teritoriu sirian dincolo de frontierele nordice contestate ale Israelului pentru o „perioadă nelimitată de timp”, în timpul unei vizite la muntele strategic Hermon. „FD

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

14°
joi

13°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/20°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°