Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, a recunoscut în cursul zilei de ieri că alegerile pentru noua conducere a liberalilor suceveni vor fi amânate. Alexandru Băişanu a fost cel care a anunţat că alegerile pentru noua conducere a PNL Suceava vor avea loc sâmbătă, 8 iunie 2013, însă în urma unei contestaţii cu privire la modul în care au fost pregătite aceste alegeri, conducerea centrală a liberalilor a decis amânarea lor. Această decizie, transmisă către PNL Suceava în data de 28 iunie a.c., nu a fost recunoscută de către liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băişanu afirmând doar că la Suceava ar urma să ajungă o comisie de control care va verifica modul în care a fost respectat statutul partidului în pregătirea alegerilor.
Băişanu susţine că el este cel care a cerut amânarea alegerilor
Contactat telefonic, Alexandru Băişanu ne-a declarat că el a fost cel care a propus amânarea alegerilor, această discuţie având-o cu secretarul general al PNL, Eduard Hellvig. Băişanu a spus că în urma unei discuţii pe care a avut-o la Bucureşti cu Eduard Hellvig s-a stabilit ca în cursul zilei de astăzi să fie organizată o şedinţă a Biroului Judeţean al PNL Suceava, la care să participe şi o comisie de audit din partea conducerii centrale a partidului, care va verifica reclamaţiile cu privire la modul de desfăşurare a alegerilor din filiala Rădăuţi, din Organizaţia Tineretului Naţional Liberal Suceava, dar şi modul în care au fost pregătite alegerile în organizaţia judeţeană.
„Îmi doresc acest lucru pentru a elimina orice suspiciuni privind corectitudinea organizării tuturor acestor alegeri. Alegerile de la Rădăuţi au fost corecte, alegerile de la tineret au fost fraudate de la început până la sfârşit, iar alegerile de la judeţ îmi doresc să fie cât mai bine pregătite. Vreau să se respecte statutul şi să avem conducătorii pe care membrii