Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BILANT la aproape 5 ani DE CRIZA: datoria externa s-a dublat, benzina s-a scumpit cu peste 40%, iar pretul locuintelor s-a injumatatit. VEZI ce s-a scumpit sau ieftinit in criza

Publicat in PHonline, joi 6 iunie 2013 ·

La inceputul acestei luni, borna crizei a depasit 1.700 de zile. Ne vine sa credem sau nu, Romania este in criza de patru ani si noua luni, ceea ce inseamna peste 1.700 de zile!

Unde sunt politicienii din 2008, care, in frunte cu fostul premier Tariceanu, sustineau sus si tare ca Romania nu va fi atinsa de criza sau ca, daca se va intampla acest lucru, criza va disparea in cateva luni?

Da, la inceputul acestei luni criza a depasit acest numar impresionant. Reamintim, criza a intrat in Romania la inceputul ultimului trimestru din anul 2008. Adica, la 1 octombrie 2008. Si ce s-a intamplat in acest timp? Cum ne gasea criza si cum suntem acum? Care era viata romanilor atunci si care este acum?

Criza – prezent

Econtext va arata in ce situatie eram cand a intrat criza in tara noastra si cum suntem acum.

Mai exact, va aratam cat era salariul mediu, cat era pensia, cati someri erau, cat costa benzina, aurul, cat era pretul apartamentelor, cursul de schimb, etc., in octombrie 2008 si la ce nivel se afla acum. La peste 1.700 de zile de cand a inceput criza!

Cei 15 indicatori analizati sunt: (1) salariul mediu net, (2) pensia medie, (3) numarul pensionarilor, (4) datoria externa, (5) numarul somerilor, (6) rata somajului, (7) cursul euro/leu, (8) cursul franc/leu, (9) dobanda de politica monetara, (10) valoarea creditelor catre populatie si companii, (11) valoarea depozitelor bancare ale populatiei si companiilor, (12) pretul apartamentelor, (13) chiria medie, (14) pretul aurului si (15) pretul benzinei.

Salariu, credite, benzina

Din cei 15 indicatori, cei mai multi au inregistrat o evolutie negativa in aceste 1.700 de zile. Una dintre cele mai stringente evolutii negative se remarca la datoria externa, care s-a dublat de cand a inceput criza si pana in prezent. @N

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Accident rutier grav pe A1!

Ziua Constanta acum 25 minute
Un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule, s-a produs azi, 15 mai, în localitatea Nădlac , pe A1 ( sens de circulație Nădlac -Arad) Potrivit informațiilor puse la dispoziție de IGSU, la fața locului au fost mobilizate 10 ambulan

Derapaj grav al lui George Simion la adresa lui Nicușor Dan: „E autist, săracu’!”

HotNews acum 36 minute
Prezent la Bruxelles, George Simion a intrat într-o dispută cu un reporter de la ProTV, postă căruia i-a imputat că l-ar susține pe Nicușor Dan, despre care a spus că „e autist”, informează Știrile ProTv. Rugat să detalieze întâlnirile avute la Brux

George Simion a discutat joi cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles

G4Media acum 13 minute
Preşedintele AUR George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a discutat joi, cu mai mulţi lideri suveranişti şi conservatori europeni, la Bruxelles, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - onli

Cristina Deleanu a murit. Actrița de teatru și film avea 84 de ani

HotNews acum 7 ore
Actrița Cristina Deleanu, soţia actorului Eugen Cristea, a murit la vârsta de 84 de ani. Anunțul a fost făcut joi dimineață de realizatoarea de televiziune Marina Almăşan, pe pagina sa de Facebook. „Cel mai vechi şi fidel colaborator al meu de la TV

Raul Asencio, titular la Real Madrid, acuzat de înregistrarea şi difuzarea de conţinut pornografic infantil

G4Media acum 13 minute
Raul Asencio, jucător titular la Real Madrid, a fost trimis în judecată pentru înregistrarea şi distribuirea de imagini sexuale fără consimţământul victimei, în discuție fiind vorba despre o minoră de 16 ani, transmit El Pais și As.com. Susține G4Me

Știri Constanța Persoană înecată în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în Medgidia

Ziua Constanta acum 4 ore
O persoană s-a înecat, astăzi, 15 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona fabricii de amidon din Medgidia, județul Constanța Potrivit SAJ Constanța, la fața locului intervine Saj B2 Acțiunea este în dinamică. Citește și: Tragedie în

Giorgia Meloni, sfaturi pentru soţia lui George Simion: Trebuie să îl susţineţi

Mediafax acum o ora
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale i-a făcut cunoştinţă premierului Italiei cu Ilinca, la Roma, potrivit gandul.ro. Giorgia Meloni s-a arătat încântată de această întâlnire. Mai mult, premierul Italiei a făcut şi o glumă la final. „Trebuie să

Sondaj IRSOP pentru alegeri prezidențiale 2025, turul doi. Diferență de doar patru procente între Nicușor Dan și George Simion

Libertatea acum 5 ore
Un sondaj IRSOP realizat în perioada 10-13 mai 2025 arată o cursă strânsă pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Călin Georgescu: „Justiția nu mai trebuie să fie la ORDIN”

Gandul acum 5 ore
Într-o emisiune transmisă live de Gândul, Călin Georgescu a vorbit despre starea justiției din România și rolul magistraților în viitorul apropiat. Urmărește aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Întrebat direct de Marius Tucă despre cum vede i

Putin se retrage de la negocierile de pace de la Istanbul

Mediafax acum 8 ore
Vladimir Putin nu se va alătura întâlnirii de pace cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, eveniment planificat pentru data de mâine în Istanbul. Federația Rusă va fi reprezentată, în absența liderului de la Kremlin, de Vladimir Medinsky, fos

Vremea

București
acum

24°
joi

8°/24°
vin.

11°/19°
sâm.

9°/11°
dum.

7°/21°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

7°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Constanta
acum

21°
joi

10°/21°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/14°
dum.

9°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

7°/17°
vin.

6°/13°
sâm.

6°/16°
dum.

6°/15°
Timisoara
acum

23°
joi

6°/23°
vin.

2°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

7°/19°