În acest volum găsim fragmente din corespondenţa Episcopului Ioan Ploscaru cu Ierarhii Bisericii Greco-Catolice şi cu diferite personalităţi. O corespondenţă importantă este cea dintre Ioan Ploscaru şi Alexandru Todea. Din schimbul de scrisori observăm gândurile şi frământările acestor mari Ierarhi ai Bisericii referitoare la planurile regimului comunist de a forma în România o Biserică Catolică Naţională, fără legături cu Sfântul Scaun. O altă strategie a regimului comunist, după eliberarea Ierarhilor şi preoţilor din penitenciare, în urma decretului 411 din 1964, a fost ca elitele greco-catolice să se angajeze, sau să primească pensii de la Biserica Ortodoxă. Dar prin acceptarea acestor sume de bani pentru pensii, s-ar fi acceptat desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice şi recunoaşterea “unificării” religioase din 1948 – afirma Episcopul Ioan Ploscaru într-o scrisoare.

Pe lângă aceste frământări, putem observa, tot din corespondenţa Episcopului Ioan Ploscaru activitatea sa socială. Episcopul a trimis multe scrisori în străinătate, în special lui Carlo Bayern de la Europäisches Hilfsfond, pentru a ajuta laicii aflaţi în nevoie cu medicamente care nu se găseau în “lagărul comunist”. Aceste scrisori erau scrise în limba italiană sau franceză – ele au fost traduse şi transcrise pentru acest volum de Părintele Flavius Jurca. Concluziile volumului sunt două scrisori document. Primul este o scrisoare adresată Cardinalului Döpfner (Julius August). A fost redactată pe material din pânză, în 12 noiembrie 1968 şi dată preotului Hieronymus Menges, pentru a o preda Cardinalului. în acest document este descris şirul evenimentelor care au dus la desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice, precum şi perioada petrecută în penitenciarele regimului comunist. Al doilea document este o prelegere despre Biserica Greco-Catolică din perioada regimului comunist, susţinută cu ocazia un