Fotbal/Liga I
Echipa din Năvodari a primit undă verde pentru a evolua în Liga I, după ce i-a fost acceptat apelul în procesul de licenţiere
În primă instanţă meciurile năvodărenilor vor avea loc pe „Farul“, dar autorităţile locale vor să demareze în cel mai scurt timp lucrările la propria arenă
Echipa de fotbal Săgeata Năvodari va evolua în sezonul următor al Ligii I. După ce au stat cu emoţii deoarece, în primă instanţă, nu le-a fost acceptat dosarul de licenţiere, ieri, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că apelul Săgeţii a fost acceptat, iar gruparea are drept de joc în Liga I. Există voci în cadrul clubului care spun că nu au avut emoţii şi erau siguri că vor juca în primul eşalon. „Era practic imposibil să nu luăm licenţa după ce am făcut apel. Este adevărat că am avut ceva lacune, dar am completat dosarul cu actele necesare. Am parafat contractul cu F.C. Farul pe o perioadă de un an şi vom juca în prima ligă la Constanţa. Săptămâna viitoare ne vom întâlni şi vom discuta atât despre numele noului antrenor, cât şi despre programul de pregătire al echipei. În plus, trebuie să aducem mulţi jucători, pentru că nu putem face faţă cu acest lot în prima ligă“, a spus antrenorul năvodărenilor, Mihai Guliu, la finalul ultimului joc din stagiunea 2012/2013. Tehnicianul va fi, însă, înlocuit, deoarece nu are actele necesare pentru a antrena o formaţie de prim eşalon. În actele pentru licenţiere, Săgeata Năvodari a trecut pe tehnicianul Gabi Stan, antrenor care deţine licenţă PRO.
Cheltuieli multe
Odată cu promovarea în primul eşalon, apar însă şi bătăile de cap pentru autorităţile din Năvodari, care trebuie să susţină echipa. Deja se vorbeşte de o investiţie de 1,5 milioane de euro la arena din Năvodari. De asemenea, trebuie îmbunătăţit lotul, deoarece se doreşte continuitate pe prima scenă a fotbalului românesc.
În primă instanţă se do