O organizaţie neguvernamentală şi-a propus să cumpere, cu bani europeni, păduri cu arbori seculari în trei judeţe din Transilvania – Sibiu, Braşov şi Mureş -, unde să fie protejată o specie pe cale de dispariţie în Europa – acvila ţipătoare mică. Nicolae Alexandru, administratorul proiectului de salvare a acestei specii, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că România are încă cele mai multe asemenea păsări, însă acestea sunt ameninţate cu dispariţia din cauza tăierilor de pădure. „Ne dorim să depunem proiectul cam într-o lună la Comisia Europeană şi să concesionăm sau să cumpărăm acele suprafeţe de pădure, importante pentru pasăre”, a susţinut Nicolae Alexandru, citat de newsbv.ro. El a explicat că cele 2.000 de perechi de acvile ţipătoare mici, estimate că ar trăi în România, reprezintă 20% din totalul acestei specii din Europa, România fiind ţara cu cele mai multe astfel de păsări. O organizaţie neguvernamentală şi-a propus să cumpere, cu bani europeni, păduri cu arbori seculari în trei judeţe din Transilvania – Sibiu, Braşov şi Mureş -, unde să fie protejată o specie pe cale de dispariţie în Europa – acvila ţipătoare mică. Nicolae Alexandru, administratorul proiectului de salvare a acestei specii, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că România are încă cele mai multe asemenea păsări, însă acestea sunt ameninţate cu dispariţia din cauza tăierilor de pădure. „Ne dorim să depunem proiectul cam într-o lună la Comisia Europeană şi să concesionăm sau să cumpărăm acele suprafeţe de pădure, importante pentru pasăre”, a susţinut Nicolae Alexandru, citat de newsbv.ro. El a explicat că cele 2.000 de perechi de acvile ţipătoare mici, estimate că ar trăi în România, reprezintă 20% din totalul acestei specii din Europa, România fiind ţara cu cele mai multe astfel de păsări.