Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franța - țară invitată de onoare a ediției din acest an a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu

Publicat in rfi, joi 6 iunie 2013 ·

Aniversarea celei de-a douăzecea ediții a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu corespunde cu cea a aderării României la Francofonie.

"Este firesc să marcăm aceste două aniversări printr-o puternică prezență franceză ṣi mulțumesc Festivalului pentru alegerea Franței ca țară invitată de onoare în acest an.

Acest festival, deschis artelor străzii, dansului, circului a devenit, grație energiei directorului său, Constantin CHIRIAC, unul dintre cele mai importante festivaluri din Europa. Subliniez faptul că acesta împărtăṣeṣte cu Franța aceleaṣi valori, în mod preponderent noțiunile de diversitate ṣi excepție culturală.

Acest festival a ṣtiut să se dezvolte atât în ceea ce priveṣte numărul de spectacole, de parteneriate, cât ṣi în direcția publicului spectator. Sezonul francez propune în premieră în România instituții emblematice ca Théâtre de l’Europe Odéon, Théâtre du Soleil, teatre de stradă, compania de dans Alain Buffard, U Teatrino de Corse, dar ṣi numeroase surprize precum piese de Richard Demarcy cu Naïf-ul său teatru după La Farce de Maitre Pathelin, spectacolele Companiei Les Goulus, Divine Quincaillerie, sau Kabaret de poche.

Pe parcursul celor zece zile de sărbătoare, aceste remarcabile spectacole, regizorii lor, artiṣtii vor veni la întîlnirea cu publicul pentru a ilustra vitalitatea teatrului francez. Fără a avea pretenția exhaustivității, propunem o panoramă a diversității artistice a Franței care va fi ilustrată în întîlniri cotidiene. Artele spectacolului reprezintă un domeniu transversal, care se hrăneste din text ṣi care hrănește cinema-ul. În acest sens spațiul consacrat unei librării franceze la intrarea în sala de spectacole, precum ṣi diverse proiectii de film vor întregi festivalul.

În afara programului extrem de bogat, această invitație de onoare subliniază ṣi o mai veche colaborare între FITS ṣi Franța. Î

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 6 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

27°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

20°/32°
mie.

19°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°