Laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, va participa în luna octombrie, la Iaşi, la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), la eveniment fiind aşteptaţi peste 100 de scriitori şi traducători din ţară şi străinătate.
Directorul Muzeului Literaturii Române (MLR) din Iaşi, Dan Lungu, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, că scriitoarea germană de origine română Herta Müller a confirmat prezenţa la FILIT Iaşi, desfăşurat în perioada 23-27 octombrie, evenimentul fiind considerat cel mai mare de acest gen din Europa Centrală şi de Est.
Festivalul este organizat, în parteneriat, de Muzeul Literaturii din Iaşi şi Consiliul Judeţean, bugetul alocat fiind de 500.000 de euro. Printre autorii străini care au confirmat participarea la festival se numără Attila Bartis (Ungaria), Aris Fioretos (Suedia), Georgi Gospodinov (Bulgaria) şi Jan Koneffke.
Potrivit organizatorilor, în cele cinci zile ale festivalului vor avea loc întâlniri în licee şi universităţi cu editori, scriitori şi traducători, concerte în spaţii neconvenţionale şi dezbateri cu participarea unor “vedete ale scenei literare mondiale”.
“Am spus din start că vrem să fie ceva de amploare, nu un eveniment oarecare. În octombrie va fi prima ediţie, iar în anii viitori sper să putem creşte bugetul alocat festivalului”, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei.
Directorul MLR, Dan Lungu, totodată managerul proiectului, a declarat că la Iaşi vor fi prezenţi peste 100 de invitaţi din ţară şi străinătate din domeniul literaturii, precizând că va fi un festival internaţional “pe bune”, nu cu trei-patru figuri străine aduse în ultimul moment.
“Iaşiul trebuia să aibă de mult timp un astfel de eveniment. Cred că o descentralizare a vieţii literare româneşti şi intrarea într-un dialog cultural europ