pianist
Un regal muzical cu lucrări de compozitori ruşi se anunţă pentru astăzi, la Sala Radio. Începând cu ora 19:00, în faţa publicului va veni unul dintre marii pianişti români ai momentului - Daniel Goiţi, care va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta lui József Horváth. Au fost alese, cu această ocazie, trei piese valoroase: Uvertura operei “Cneazul Igor” de Aleksandr Borodin, Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov şi Simfonia nr. 5 în si bemol major de Aleksandr Glazunov. Pianistul Daniel Goiţi, după ce a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, a studiat la Academia de Arte din Berlin. A participat la numeroase festivaluri importante, susţinând concerte şi recitaluri în Grecia, Austria, Republica Moldova, Franţa, Ungaria, Germania, Marea Britanie SUA sau Japonia. În România a concertat alături de cele mai importante orchestre. Activitatea sa de pianist a fost răsplătită cu diverse premii, el obţinând şi Premiul I al Concursului Internaţional “George Enescu” sau Premiul I la Concursul Internaţional “Arthur Schanbel” (Berlin). Pentru că a răspuns invitaţiei de a dărui astăzi publicului o muzică frumoasă, Jurnalul Naţional îl declară pe Daniel Goiţi “Omul zilei”.
pianist
Un regal muzical cu lucrări de compozitori ruşi se anunţă pentru astăzi, la Sala Radio. Începând cu ora 19:00, în faţa publicului va veni unul dintre marii pianişti români ai momentului - Daniel Goiţi, care va concerta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta lui József Horváth. Au fost alese, cu această ocazie, trei piese valoroase: Uvertura operei “Cneazul Igor” de Aleksandr Borodin, Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov şi Simfonia nr. 5 în si bemol major de Aleksandr Glazunov. Pianistul Daniel Goiţi, după ce a absolvit Academia de Muzică “Gheorghe