Mijlocaşul Laurenţiu Marinescu (29 de ani) nu s-a putut întoarce în ţară, pentru a vedea pe viu finala Cupei României, Petrolul – CFR 1-0, din cauza unor complicaţii post-operatorii
Laurenţiu Marinescu (29 de ani), a primit cu bucurie „dedicaţia“ colegilor de după câştigarea Cupei României, în Spania, acolo unde s-a operat la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, intervenţie care îl va ţine pe tuşă o perioadă de 5-6 luni. Căpitanul Petrolului avea programată revenirea în ţară chiar în ziua finalei, 1 iunie, pentru a fi alături de colegi. Numai că, din cauza unor mici complicaţii (o infecţie apărută după operaţie), acesta a trebuit să-şi anuleze călătoria, pentru a-şi continua procesul de refacere. Cel mai probabil la finele acestei săptămâni, singurul ploieştean din lotul Petrolului se va întoarce în ţară, urmând să continue tratamentul şi programul de recuperare la o clinică din Bucureşti, după care va reveni în Spania, pentru un nou control.
Clubul Petrolul a decis să expună trofeul Cupei României în Winmarkt Grand Center, începând cu ora 12:00 a zilei de mâine. Tot atunci e programată şi prezentarea noului echipament de joc pe care „lupii“ îl vor purta în sezonul următor
Mijlocaşul Laurenţiu Marinescu (29 de ani) nu s-a putut întoarce în ţară, pentru a vedea pe viu finala Cupei României, Petrolul – CFR 1-0, din cauza unor complicaţii post-operatorii
Laurenţiu Marinescu (29 de ani), a primit cu bucurie „dedicaţia“ colegilor de după câştigarea Cupei României, în Spania, acolo unde s-a operat la ligamentele încrucişate ale genunchiului drept, intervenţie care îl va ţine pe tuşă o perioadă de 5-6 luni. Căpitanul Petrolului avea programată revenirea în ţară chiar în ziua finalei, 1 iunie, pentru a fi alături de colegi. Numai că, din cauza unor mici complicaţii (o infecţie apărută după operaţie), acesta a tre