Corelaţii între alimentaţie, hormoni şi longevitate
Congresele europene de endocrinologie nu au „o temă“. Cu toate acestea, subiectiv privind, am considerat că tema centrală de anul acesta a celui de al 15-lea Congres European de Endocrinologie a fost îmbătrânirea, rolul hormonilor (sau al receptorilor hormonali) în îmbătrânire, acţiunile anti-aging ale unor hormoni puternic implicaţi (somatotropul şi testosteronul), precum şi relaţia cu alimentaţia şi obezitatea.
Mâncarea şi longevitatea
Prima conferinţă plenară cu tematica de mai sus a fost susţinută de prof. dr. Linda Partridge, directoarea Institutului Max Planck pentru Biologia Îmbătrânirii, din Köln (Nutrient-sensing pathways in ageing). Punctul de plecare a fost... mâncarea! Adică modul în care este stimulată de mâncare axa insulină – factor de creştere (insulin growth factor 1), în relaţie cu viaţa, cu longevitatea. În relaţia amintită, sunt implicate numeroase căi intracelulare (în figură, cu roşu), cea mai importantă fiind dfoxo.filo Manipularea genei dfoxo ar conduce la mărirea sau scurtarea vieţii. Unul din mijloace ar fi limitarea alimentării.
Surprinzător pentru ceea ce cred mulţi, speranţa de viaţă a antecesorilor noştri, care mâncau puţin, era mică (maximum 35 ani). Gândiţi-vă că primul program guvernamental pentru alimentaţie a fost „lansat“ în jurul anului 1600, de regele Franţei, Henric al IV-lea de Bourbon, care ar fi afirmat: „Voi face de aşa natură ca în regatul meu să nu existe familie (de francezi/ţărani) care să nu aibă, la sfârşitul săptămânii, pe masă, o pasăre“.
Lungul drum spre umanitate
Aici vreau să scot în evidenţă afirmaţiile dintr-un articol din Nutrition Research Reviews (Kuipers şi colab. A multidisciplinary reconstruction of Palaeolithic nutrition that holds promise for the prevention and treatment of diseases of civ
