Este vremea renaşterii. A fost iarnă, când totul pare că a murit şi împărăţia îngheţului este atotstăpânitoare. Îngheţul alb, care face uitate păcatele şi netezeşte într-o culoare cele negre, cele albe, cele cenuşii. Apoi, dintr-o dată, este viaţă iar. Începe cu lumina primăverii. Lumina zilelor de Paşti şi de Florii nu seamănă cu nicio altă lumină. Apar primii muguri. Mugur alb, şi roz, şi pur. Sau muguri verzi şi cu puişorii de frunzuliţe mai gingaşi şi mai neajutoraţi ca oricare altă vieţuitoare. Urmează veşmântul de mireasă. Îl îmbracă ramurile tinere şi cele trecute prin viaţă. Toate Publicitate înfloresc. Toate vor mai fi o dată flori, apoi pui de fructe, apoi fructe în pârg, apoi seminţe. Primăvara, toate îşi recapătă dreptul la încă o viaţă. Începe agitaţia lucrului de primăvară. Munca albinelor face tuturor bine. Florile vor rodi, mierea va fi dulce şi pentru lucrători, şi pentru alţii, ceara cea nouă va creşte şi va întări lăcaşul comunităţii pentru nou-veniţi, pentru vechii locuitori, pentru vremurile altei ierni. Dar peste toate se aşterne vremea păpădiei. Veselia ierbii celei verzi, peste care se aşterne un joc nesfârşit de galben. Veselia copiilor, care, la vremea păpădiei, visează că vor fi încoronaţi, visează că vor fi cu stea în frunte. Chiar sunt acum principi şi prinţese, chiar au semnul binecuvântării pe chip. Păpădia naşte seminţe. Cele mai efemere fructe, cele mai fragile seminţe. Puf de păpădie. Făcut să se înalţe în vânt şi să ducă departe, tot mai departe, în lumi cu mai puţină gingăşie şi lumină, lumea păpădiei în primăvară. „Je sème à tout vent“, spun unii dintre cei mai mari creatori de cultură, francezii lui Larousse. Este vremea primăverii depline. Iisus a fost răstignit primăvara. Şi a renăscut pentru noi toţi, pentru întreaga lume. Fiecare primăvară, fiecare renaştere vin de la Iisus.

@N