Imaginea unui pahar aburit plin cu punci din vin roșu te duce cu gândul la starea aceea de lâncezeală cu care te întâlnești doar în vacanță sau în zilele frumoase de weekend la iarbă verde

Termenul „sangria“ vine de la cuvântul spaniol „sangre“, care înseamnă… ați ghicit: sânge. Denumirea face referire, probabil, la culoarea băuturii și la faptul că este „întărită“ cu alcool. Sangria a devenit extrem de populară în ultimul secol și există atât de multe rețete numai în țara sa de origine, încât spaniolilor le este greu să decidă care a fost primordială. În linii mari, unii o preferă „fresh“ cu vin roșu, suc de lămâie, câteva fructe și un pic de vermut sau sherry, alții o vor mai aromată și adaugă tot felul de mirodenii în ea, precum scorțișoară sau cuișoare, iar alții o preferă cât mai tare și pun, alături de vin și fructe, un șir lung de băuturi, în cantități mai mici sau mai mari, după gust: votcă, brandy, gin sau rom alb. O puteți găsi și gata îmbuteliată, însă, bineînțeles, băutura respectivă este departe de ceea ce putem numi cu adevărat „sangria“. Ingredientul de bază este, evident, vinul roșu. Care trebuie să fie sec, tânăr, ușor și cu aciditate crescută. Cu descrierea asta se potrivesc o sumedenie de soiuri, precum Cabernet, Merlot, Zinfandel sau Beaujolais. Însă eu vă invit să căutați un Tempranillo de Rioja, un strugure cules devreme, cu arome subtile și cu gust sprințar, din cea mai cunoscută regiune viticolă din Spania. Găsiți, slavă Domnului, destule vinuri care provin din aceste soiuri în mai toate magazinele de pe la noi. Apoi sunt fructele, care trebuie să fie în proporție covârșitoare citrice și care trebuie lăsate să fermenteze cu vinul la rece măcar trei ore.

Cum se prepară?

Rețeta pe care o folosesc eu și care mi se pare destul de simplă are nevoie o sticlă de vin roșu, deșertată într-un bol generos, în care