Deşi au trezit numeroase controverse, transplanturile de faţă reuşesc să schimbe viaţa a tot mai multe persoane, potrivit „The Verge“.
Carmen Tarleton, în vârstă de 45 de ani, a necesitat un transplant de faţă, după ce fostul soţ a stropit-o cu leşie şi a lovit-o cu o bâtă de baseball. În urma atacului, femeia a stat în comă timp de trei luni. Corpul său, puternic afectat de arsuri, a fost înfăşurat în bandaje şi acoperit cu grefe. Tarleton şi-a pierdut urechea stângă şi pleoapele, fiind incapabilă să mai clipească, zâmbească sau să respire pe nas.
În timp ce se afla în comă, medicii au efectuat 38 de operaţii reparatorii, iar în următorii cinci ani ea urma să sufere încă 17 intervenţii, inclusiv o serie de implanturi de cornee sintetice care i-ar fi redat parţial vederea la un ochi. În ciuda acestor eforturi, starea lui Tarleton nu s-a îmbunătăţit, limitarea procedurilor convenţionale făcând imposibilă redarea tuturor funcţiilor faciale.
Mai mult, chipul său nu avea să mai arate niciodată ca înainte. „Uitasem cum este să arăţi normal. Trebuia să accept că aşa voi fi de acum încolo“, a declarat ea.
Chiar şi după nenumărate intervenţii chirurgicale, chipul lui Tarleton nu avea să mai arate la fel FOTO The Verve
Cu toate acestea, în decembrie 2011, medicul Bohdan Pomahac din cadrul Spitalului Brigham and Women din Boston, ce efectuase cu succes primul transplant de faţă din Statele Unite, a întrebat-o pe Tarleton dacă ar lua în considerare o asemenea procedură.
Răspunsul nu era simplu. Înainte de a fi trecută pe lista de transplant, Tarleton trebuia să meargă la Boston pe durata mai multor luni pentru a fi examinată fizic şi psihologic. Medicii trebuiau să se asigure că sistemul său imunitar ar putea face faţă unui asemenea proceduri. De asemenea, o echipă de psihologi i-ar evalua sănătatea mintală şi condiţiile de viaţă. O as