În acest weekend la baza sportivă Energosport (pasarela Odobeşti) sunt programate finalele Ligii de minifotbal amator Vrancea, sezon 2012-2013. În finala competiţiei, campioana en-titre, Voinţa DEEP SERV va întâlni revelaţia acestui sezon, Sporting Roberbian. Atât viitoarea campioană cât şi vicecampioana acestui sezon vor reprezenta judeţul Vrancea la turneele naţionale organizate de Federaţia de minifotbal din România. Cele două echipe s-au întâlnit atât în sezonul regulat, cât şi în play-off-ul competiţiei. Sporting a câştigat cu 6-1 şi 3-1 ambele întâlniri. Managerul ge-neral al Voinţei, Marian Spînu, ne-a declarat: „În sport, de-a lungul anilor, am învăţat că va-loarea unei victorii este direct proporţională cu valoarea adversarului, iar când vorbim de Sporting, vorbim de jucători foarte talentaţi, de un joc de calitate spectaculos, într-un cuvânt, de un adversar redutabil. Faptul că dispunem de a 3-a finală consecutiv nu cred că mai poate fi catalogat ca o simplă întâmplare. Va fi o dublă manşă dificilă, dar frumoasă, cu şanse egale de câştig pentru ambele echipe. Îmi doresc să dăm valoare jocului, nu numai prin spectacol, ci şi prin fair-play. În ceea ce priveşte echipa noastră, sunt convins că băieţii vor da totul pe teren şi că se vor comporta ca adevăraţii campioni. Au un titlu important de apărat şi cunosc foarte bine miza, am încredere în ei! Le urez tuturor mult succes“.
La rândul său, Cristi Cîrnu, managerul general de la Sporting a precizat: „Un alt moment important din viaţa mea ar fi câştigarea campionatului de minifotbal. Băieţii sunt foarte motivaţi, au înţeles ce-mi doresc, iar ca şi dar de nuntă mi-au promis titlul. Momentam le mulţumesc că au trecut peste toate greutăţile acestui sezon şi sunt acolo unde merită. Îmi doresc ca duminică să rupem blestemul şi să facem a doua nuntă. Sper, împreună cu adversarii noştri, să facem o bun