A căzut cortina peste competiţia fotbalistică internă (unii ar spune ghilotina). Verificaţi încă o dată dacă mingea a mai rămas rotundă. Imaginaţi-vă că aţi lipsit ani buni din ţară. Ce aţi putea descoperi? Nu voi face o ierarhie a celor „descoperite”, mă mulţumesc să anticipez că dezastrul e desăvârşit: sportiv, financiar, al imaginii, al publicului, al arbitrajului, al viitorului. Aşadar?
Steaua e echipa campioană: patronul ei Gigi Becali este la puşcărie, acum şi pentru fotbal; managerul echipei (MM Stoica) a fost condamnat şi el, dar, temporar, nu se ştie de ce, a scăpat; antrenorul ei (merituosul Reghe) a fost şi el implicat în Germania într-un scandal al pariurilor, rămas pe veci neelucidat.
Un lot consistent de patroni, finanţatori, manageri şi impresari din vârful fotbalului românesc (cei 8, bine cunoscuţi) au fost condamnaţi de justiţie la ani grei de închisoare pentru fapte de corupţie în sport; momentan sunt liberi, iar dacă vor fi exoneraţi, aceasta va fi fiind probabil „pe proceduri", nu pe fond.
Preşedintele federaţiei Mircea Sandu tocmai ce pare că a scăpat (dar mai încearcă) de o mare „belea" cu justiţia în cazul „U" Craiova, împreună cu geamănul de la Ligă, Mitică Dragomir. Acesta din urmă tocmai a intrat într-un dosar penal al DNA, aţi ghicit, legat de drepturile de televizare ale Ligii I. Amândoi sunt oameni „realizaţi" financiar din fotbal.
În arbitraj, la Comisia Centrală a Arbitrilor, e anul şi şeful: unii renunţă de frică, alţii sunt daţi afară, alţii sunt arestaţi de DNA. Viitoarea conducere va fi compusă, probabil, dintr-un fost şef, Ion Crăciunescu, repus în funcţie de justiţie, şi un alt fost şef, Vasile Avram, arestat de DNA, reabilitat din motive prea complicate pentru mintea microbistului de rând.
Au retrogradat în acest an, din motive diverse, şase echipe, dintre care două [RTF bookmark start: }_GoBack[RTF