- Editorial - nr. 109 / 6 Iunie, 2013 Istoricii au stabilit contextul in care ungurii, sositi ultimii in Europa, au facut "cunostinta” cu intregul continent. Ravasindu-l de la un capat la altul, ca si hunii, de altfel, pentru ca hoardele n-au stavila, cu simtul orientarii dezvoltat, intrat in sangele lor de migratori, ungurii si-au dat seama ca in Europa sedentara e o paine buna de mancat. Mai greu le-a fost in cei 105 ani ai primului mileniu, din 896 pana la increstinare, in 1001, cand luati sub pulpana papei nu s-au mai simtit nici singuri si nici un fel de paria ai Europei. Amintim ca in perioada lor precrestina au purtat cu occidentalii si bizantinii multe razboaie, pe care initial le-au castigat, dar dupa mai bine de un deceniu, prin adaptarea tehnicii de lupta la tipul de atac specific hoardelor, occidentalii au reusit suprematia, invingandu-i de fiecare data, batalia cea mai crancena fiind cu germanii la Augsburg, in 955, cand ungurii au fost zdrobiti. De rau augur le-au fost si inclestarile cu bizantinii si bulgarii, intre anii 958-968, cand, de asemenea au fost invinsi, ei aflandu-se, cum s-a mai subliniat, la un pas de disparitie, pe cale sa impartaseasca soarta trista a hunilor. Misiunea incredintata de papa de a anihila ortodoxia statornicita printre slavi si romani, aflati chiar in jurul lor, a fost salvatoare. De acum, incursiunile sporadice pentru asigurarea celor trebuincioase unui popor, care inca nu-si pusese la punct economia, pentru a subzista, au devenit planuri de cucerire, iar lupta sub stindardul papalitatii le-a oferit un nepretuit prilej pentru "largirea patriei”. Nu pentru ca ei n-ar fi incaput in Campia Panoniei, ci pentru ca razboaiele de acest gen erau la moda si constituiau o oportunitate pentru castigarea suprematiei. La acea vreme, ungurii nu puteau fi nici macar un milion de suflete, avandu-se in vedere ca in anul 1000, conform stat