Cardul național de sănătate este, la ora actuală, cel mai amânat proiect din sistemul medical. În timp ce Ministerul Sănătății dă vina pe Casa de asigurări că nu a transmis toată documentația necesară, cei de la CNAS spun că decizia finală se află în pixul ministrului. Imprimeria Națională mai așteaptă doar confi rmarea plății ca să înceapă tipărirea actelor

Se vorbeşte despre el de aproape nouă ani şi ar fi trebuit să îl avem în portofel încă de la sfârşitul lui 2007. De atunci, a mai fost amânat de câteva ori, iar de la 1 ianuarie 2013 a devenit obligatoriu prin hotărâre de guvern.

Cu toate acestea, lipseşte cu desăvârşire şi nimeni nu pare să fie vinovat că materiale şi soft în valoare de peste 50 de milioane de euro stau nefolosite. Ministerul Sănătăţii dă vina pe Casa Naţională de Asigurări pentru eşec şi invers. Rezistenţa din partea „băieţilor deştepţi” este mult mai mare decât la reţeta electronică sau oricare alt proiect informatic anti-fraudă.

2 în 1: card de sănătate şi buletin

Problema necesităţii unui card de sănătate, care să combată frauda şi să ofere rapid informaţii despre pacienţi, s-a pus pentru prima dată în 2004, în timpul guvernării Tăriceanu. În primă fază, mulţi ofertanţi au venit cu propuneri despre cum ar trebui făcut proiectul, dar, la scurt timp, discuţiile au încremenit. Însemna practic sfârşitul tuturor „golăniilor”, într-un moment în care nu exista niciun control informatic, iar reţetele erau duse în saci la Casa de asigurări.

O altă idee avansată a fost cea a unui document „2 în 1”, pe o parte card de sănătate, pe alta buletin, dar ideea nu a fost agreată de ministrul de Interne, susţin surse din CNAS. În continuare, Legea Sănătăţii, adoptată în 2006, prevedea ca până la sfârşitul lui 2007, cardul de sănătate să ajungă la toţi românii, care ar fi trebuit să-l prezinte la medicul de familie, în spital şi la fa