Familia, căsătoria şi Constituţia. Homosexualii bagă zâzanie în USL. Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au întâlnit pentru a domoli spiritele. În schimb, au declarat că au poziţii fundamental diferite.
Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat miercuri un amendament care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, renunţându-se la forma actuală, care prevedea că familia se întemeiază pe căsătoria între soţi. “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor” – este amendamentul adoptat de comisie la articolul din Constituţie privind familia.
Premierul Victor Ponta a venit joi la Palatul Parlamentului pentru a discuta cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi cu membrii liberali ai Comisiei de revizuire a Constituţiei cu privire la modificarea Legii fundamentale. Discuţiile, la care au participat şi social-democraţii din Comisia de revizuire a Constituţiei şi care ar viza definirea căsătoriei în Constituţie, s-a desfăşurat în biroul lui Crin Antonescu de la Senat.
Premierul Victor Ponta a declarat joi cu privire la definirea căsătoriei ca fiind între un bărbat şi o femeie că Legea fundamentală nu trebuie să prevadă tot. “Eu de principiu cred – şi asta am discutat şi cu colegii mei – că o Constituţie nu trebuie să prevadă tot, altfel, facem o Constituţie de 5.000 de articole şi după acea o să ne pară rău”, a spus Ponta întrebat cum vede definirea în Constituţie a căsătoriei ca fiind între un bărbat şi o femeie. El a susţinut că Legea fundamentală trebuie să prevadă nişte lucruri la nivel de principiu.
De asemenea, după discuţiile de joi, Victor Ponta şi-a menţinut poziţia, spunând că, “dacă ceva funcţionează, nu trebuie schimbat” (n.r