O mare parte dintre severinenii de peste 50 de ani îşi amintesc cu nostalgie de Insula Ada-Kaleh. Puţini cunosc însă legenda, trecutul şi sfârşitul insulei ce a fost catalogată drept un paradis fiscal al României.

Dezinteresul pentru renaşterea paradisului pierdut, unde, conform legendelor, a poposit chiar Hercule, s-a produs imediat după terminarea Hidrocentralei Porţile de Fier I, aşa că nu mai interesau pe nimeni câteva vestigii ce nici măcar nu erau româneşti. Puţinul ce s-a mutat pe Insula Şimian a încremenit, năpădit de vegetaţie. Din păcate, dezinteresul arătat de comuniştii care au vandalizat insula de tot ce era frumos şi valoros a continuat şi după 1989. De-a lungul anilor, mai mulţi investitori străini au bătut la uşile administraţiei judeţului în speranţa de a pune mâna pe insulă, însă totul a rămas doar la faza de discuţii.

Insula Ada-Kaleh sau Carolina, aşa cum a fost numită, până în 1788, de austrieci, n-a aparţinut decât foarte puţin statului român. Având zidurile groase de până la 20 de metri, dispuse în două rânduri, cetatea era foarte greu de cucerit în luptă, singura şansă fiind cea a unui asediu îndelungat, menit să-i înfometeze pe localnici. Numai că se presupune că de pe insulă plecau o serie de tuneluri pe sub apele Dunării, ce răspundeau pe malul sârbesc. Aici se construiseră şcoli, o ţesătorie, o croitorie, una dintre cele mai mari fabrici de rahat şi halviţă şi, totodată, o fabrică de ţigarete.

În cetate a poposit chiar şi regele Carol al II-lea, împreună cu Nicolae Iorga, fiind aşteptaţi în fermecătoarea grădină a lui Omer Feyzi de însuşi primarul insulei, Ismail Turhan. Atunci, aceasta era un adevărat paradis financiar, locuitorii fiind scutiţi de taxe vamale, impozite, serviciu militar şi nu plăteau nimic pentru lemnele de foc aduse de pe teritoriul României. O dată cu venirea la putere a comuniştilor, soarta insulei se