Doar câţiva centimetri înălţime, abia cântărind 30 de grame, cu o coadă lungă şi cu degete osoase - acestea sunt caracteristicile celei mai vechi primate din lume, care trăia în urmă cu aproximativ 55 de milioane de ani şi care a fost descoperită în China.
Conform paleontologilor care au realizat această descoperire prezentată pe larg în ultimul număr al revistei Nature, această fosilă unică îi va ajuta pe cercetători să completeze arborele genealogic al evoluţiei primatelor, clasă de mamifere din care face parte şi omul, scrie Agerpres.
"Acest schelet ne va spune o mare parte din povestea originii primatelor şi a celor mai vechi strămoşi ai omului", a explicat coordonatorul studiului asupra acestui exemplar de primată, Xijun Ni, de la Academia de Ştiinţe din Beijing.
Descoperirea datează de un deceniu, când Xijun Ni organiza săpături pe situri fosiliere din provincia chineză Hubei. Cercetătorul chinez a fost chemat să examineze o fosilă descoperită de un ţăran într-o carieră din apropiere de Jingzhou, la mică distanţă de fluviul Yang-Tsé.
Această fosilă era încastrată într-o rocă ce a fost spartă în două, dezvăluind scheletul bine conservat şi amprenta acestuia rămasă pe ambele părţi ale rocii.
Cu toate acestea a fost nevoie de ani de studiu minuţios şi de utilizarea unor scanere 3D de ultimă generaţie pentru a recompune o imagine completă, de detaliu, a specimenului descoperit.
O primată atât de bizară şi de mică, mai mică chiar şi decât lemurianul pigmeu de Madagascar, un lemurian care la maturitate ajunge la doar 9 centimetri lungime, fiind cea mai mică primată în viaţă din lume.
Scheletul fosilizat indică faptul că această primată era extraordinar de bine adaptată la viaţa arboricolă. Cu membrele sale subţiri şi prelungi, coada lungă şi degetele fine, "era probabil un animal care să