Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copil, între copiii Aradului: „Să mă întreceţi, să ajungeţi sus!”

Publicat in Glasul Aradului, joi 6 iunie 2013 ·

Tenismanul arădean Marius Copil a fost invitat special al BRD-Groupe Société Générale la un eveniment cuprins în cadrul turneului care acaparează atenţia Aradului în aceste zile.

Peste o sută de copii au fost, ieri, la baza Activ, gazda BRD Arad Challenger 2013 pentru cadouri, autografe şi fotografii primite de la campionul arădean. „Să mă întreceţi, să ajungeţi sus! Cu multă muncă, pasiune și dorință, veţi reuşi”, le-a transmis puştilor Marius Copil.

Petru Negru, directorul executiv BRD-Groupe Société Générale Timişoara, organizator al evenimentului, a precizat: „BRD-Groupe Société Générale este un suport al sportului și al performanței în România, iar tenisul e sprijinit în mod tradițional. Suntem la al treilea an consecutiv de parteneriat al turneului de tenis de la București, unul de maximă importanță pentru România. Toate aceste eforturi pe care BRD-Groupe Société Générale le face au ca scop obținerea de rezultatele concrete în tenisul românesc. Sper ca aceste rezultate să apară cât mai curând posibil în rândul jucătorilor din România. De ce copii? Ei sunt viitorul, vrem ca prin acțiunile pe care le facem să promovăm talentele. Ei sunt generația viitoare, iar acolo se îndreaptă efor­- turile noastre. Şi de ce Aradul? Pentru că este un important centru sportiv al țării noastre, Marius Copil e un exemplu în acest sens. BRD-Groupe Société Générale este mândră și va face tot posibilul ca să crească turneul, Aradul merită să fie gazda unui astfel de eveniment sportiv”.

Arădeanul e în turul al II-lea

Marius Copil s-a calificat în turul doi al BRD Arad Challenger, turneu dotat cu premii în valoare de 30.000. de euro plus ospitalitate. În faţa unei asistenţe numeroase, tenismanul arădean a fost întrebuinţat serios de Patrick Ciorcilă, ajuns la numai 16 ani pe locul 776 ATP. Considerat o mare speranţă a tenisului românesc, clujeanul a lăsat i

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 9 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 11 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 7 ore
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 13 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-6°
mar.

-6°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°