Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oamenii de ştiinţă au descoperit "cada de baie a lui Dumnezeu" FOTO

Publicat in Romania TV, joi 6 iunie 2013 ·

O echipă de cercetători australieni a anunţat descoperirea unui lac ce nu a fost afectat de niciun factor exterior, fie că este vorba de schimbări climaterice sau de intruziuni antropice, un lac izolat ale cărui ape au aceaşi compoziţie chimică pe care o aveau şi în urmă cu aproximativ 7.500 de ani.

"Este ca şi cum am fi descoperit cada de baie a lui Dumnezeu", a susţinut Dr. Cameron Barr pentru Australian Associated Press despre lacul denumit Blue Lake. "Este superb, este absolut superb!", a adăugat el.

Dr. Barr şi echipa sa de cercetători de la Universitatea din Adelaide susţin că apa acestui lac - unul dintre cele mai mari lacuri de pe insula North Stradbroke din apropiere de coasta de a sud a Queensland - este atât de limpede încât poţi vedea până la adâncimea de peste 9 metri.

"Se pare că Blue Lake a reprezentat un important refugiu climatic pentru organismele de apă dulce din regiune şi se află în aceeaşi stare în care se afla şi acum 7.500 de ani", a mai precizat Barr pentru agenţia de presă citată.

Echipa australiană, care şi-a publicat concluziile descoperirii în ultimul număr al revistei Freshwater Biology, susţine că acest lac este unicul de acest fel din Australia.

Pentru a ajunge la aceste concluzii echipa a studiat calitatea apei lacului precum şi polenul şi algele fosilizate descoperite în sedimentele de pe fundul acestuia.

Apele acestui lac au rămas nemodificate din punct de vedere chimic pentru că apele sale se scurg într-o mlaştină din apropiere şi sunt înlocuite treptat cu apa pură provenită dintr-un strat acvifer la fiecare aproximativ 35 de ani.

"Pentru că apa acestui lac este reîmprospătată constant, ea nu suferă din cauza capriciilor vremii, nu se evaporă şi nici nu devine mai salină. Rămâne constant în aceeaşi stare ca acum 7.500 de ani", a mai precizat cercetăto

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Undă verde pentru România în Schengen, dar problemele pentru camionagii nu s-au terminat

HotNews acum 2 ore
La 17 ani după ce România şi Bulgaria au aderat la blocul comunitar, cele două țări au primit undă verde pentru a deveni membre ale zonei Schengen, spațiul de liberă circulație al Uniunii Europene, scrie joi BBC News. Postul britanic notează că, pen

SURSE Eugen Sechila, ridicat de polițiști și dus la audieri la Parchetul General

Ziua Constanta acum 2 ore
Eugen Sechila, apropiat al lui Călin Georgescu, a fost ridicat, joi seară, de poliţişti şi dus la Parchetul General pentru a fi audiat, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. Sursele citate au arătat că măsura a fost luată după ce anchetato

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 4 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Declaraţia de la Berlin: Şase ţări europene promit continuarea sprijinului pentru Ucraina şi viitoare garanţii de securitate

G4Media acum o ora
Miniştrii de externe din şase state europene, reuniţi joi la Berlin, şi-au reafirmat susţinerea pentru Ucraina pe calea sa „ireversibilă” către aderarea la NATO şi au promis Kievului continuarea sprijinului militar în războiul cu Rusia, precum şi ga

BREAKING | A MURIT Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk

Cancan acum o ora
Doliu în lumea artistică din România! Nicu Sârghea, toboșarul trupei Vunk, s-a stins din viață la doar 48 de ani. Potrivit unor surse apropiate de familia cântărețului, în urmă cu doar câteva ore, acesta a suferit un accident vascular cerebral (AVC)

VIDEO Alexandr Dughin, noi amenințări la adresa României: „Europa de Est va fi neutră sau va fi a noastră. Oameni precum Viktor Orban sau Călin Georgescu înțeleg asta”

HotNews acum o ora
Alexandr Dughin, considerat ideologul regimului președintelui rus Vladimir Putin, a amenințat din nou țările din Europa de Est, inclusiv România, într-un interviu acordat politologului american John J. Mearsheimer. „Europa de Est va fi ori neutră, o

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu/ Una dintre victime, cu leziuni grave, transferată în Capitală. Patru victime au suferit traumatisme cranio-faciale

News.ro acum 4 ore
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Fostul ministru al Sănătății Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri

S-a câştigat marele premiu la 6/49 cu un bilet jucat la o agenţie din Capitală

Mediafax acum 33 minute
Potrivit unui comunicat al Loteriei Române, premiul de categoria I, câştigat joi, este în valoare de 519.397,36 lei (peste 100.000 de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Sectorul 4 din Bucureşti şi a fost completat cu trei variante

Donald Trump a deschis sesiunea bursieră la NYSE, promiţând ”un boom economic” sub administraţia sa

News.ro acum 2 ore
Preşedintele-ales Donald Trump a sunat joi clopotul de deschidere al Bursei de Valori din New York (NYSE), întâmpinat cu aplauze de traderi şi lideri de afaceri. Evenimentul a avut loc în contextul în care Trump a fost desemnat ”Omul Anului” de revi

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

1°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-0°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/6°