Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda Financiară şi DNA vor ancheta contractul de asociere pentru redeschiderea Spitalului Victoria

Publicat in News Brasov, joi 6 iunie 2013 ·

Localnicii din Victoria sunt nemulţumiţi de faptul că nu mai au o unitate spitalicească în oraş la serviciile căreia să apeleze la orice oră din zi sau din noapte, după ce spitalul a fost închis la 1 aprilie 2011, alături de alte 66 de spitale din ţară. Tot în 2011, Consiliul Local Victoria s-a asociat cu o clinică din Sibiu pentru a redeschide spitalul, însă, deocamdată, acesta are în continuare lacătul pe uşă. Oamenii au format un grup de iniţiativă şi au strâns în jur de 2.500 de semnături trimiţând memorii autorităţilor, dar şi parlamentarilor, în vederea redeschiderii acestei unităţi. Conform respectivului contract, în fosta unitate sanitară clinica privată ar fi urmat să deschidă un centru medical în care să funcţioneze secţiile de pediatrie, maternitate, interne şi chirurgie şi care să fie în relaţii contractuale cu casa, astfel ca la serviciile acestuia să poată avea acces şi cei fără posibilităţi materiale.

Anul acesta, Consiliul Local a format o comisie de reanalizare a acestui contract, în ultima şedinţă de plen fiind propusă chiar denunţarea contractului, însă nu s-a întrunit numărul de voturi necesar în acest sens. Senatorul Sebastian Grapă s-a declarat circumscpect în ceea ce priveşte clauzele stipulate în contractul încheiat între CL Victoria şi firma privată, şi a cerut un control în regim de urgenţă al Curţii de Conturi, dar şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la Victoria. „Nu s-a făcut un inventar scriptic şi factic cu privire la bunurile şi activele spitalului înainte de a se încheia această asociere şi am solicitat Curţii de Conturi o verificare a oportunităţii şi legalităţii acestei asocieri care de fapt nu funcţionează”, a precizat Grapă.

Primăria trebuie să dea 250.000 de lei pe an pentru spital

Totodată, Direcţia de Sănătate Publică Braşov a precizat, într-un răspuns dat la memoriul depus de grupul de iniţiativă la Pref

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 26 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 21 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 26 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°