Bursa de la Bucureşti a scăzut uşor, cu 0,68%, pentru a doua zi consecutiv, într-o piaţă unde cei mai mulţi investitori au continuat să fie prudenţi la tranzacţionare, iar operaţiunile cu acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi Erste (EBS) au acoperit 70% din lichiditate.
WikiZF: Profilul companiei Fondul Proprietatea
Evoluţia de ieri vine în contextul în care bursele europene au înregistrat de asemenea corecţii, iar piaţa americană a consemnat anterior un declin de circa 1,4% pe principalii indici. În deschiderea şedinţei de ieri indicii americani erau aproape neschimbaţi.
„Scăderea volumelor în contextul anticipării unei corecţii este o reacţie normală a investitorilor. Momentan, nu văd o precipitare la vânzare a celor care deţin acţiuni şi cred că aceştia aşteaptă o corecţie de 10% ca să intre din nou la cumpărare şi să îşi mărească portofoliile. Exceptând interesul fondurilor administrate de Franklin Templeton pentru acţiunile OMV Petrom, nu observăm că ar exista un interes semnificativ pentru companiile listate la BVB. Este necesară o îmbunătăţire semnificativă a condiţiilor economice din România şi, în consecinţă, o imagine mai bună asupra potenţialului nostru ca să devenim o ţintă pentru investitorii străini“, a declarat Bogdan Gherghe, analist la casa de brokeraj Tradeville.
Investitorii au transferat în total acţiuni de 23,7 mil. lei (5,3 mil. euro), cu 53% peste rulajul de miercuri, de 15,5 milioane lei (3,5 mil. euro). Peste 70% din lichiditate au fost asigurate de tranzacţii cu acţiunile Fondului Proprietatea (11 mil. lei) şi Erste Bank (5,7 mil. lei).
Cel mai recent transfer cu acţiunile FP a fost realizat la 0,643 lei, preţ în scădere cu 1,68%, iar titlurile Erste au coborât cu 0,18%, la 109 lei (24 euro).
La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era