-AA+A
Despre fondurile nerambursabile pentru IMM-uri foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BN foto: Mesagerul de BNLa Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a avut loc joi, de la ora 15.00, seminarul „Finanţări nerambursabile pentru IMM”, organizat prin intermediul Centrului „Europe Direct” Bistriţa şi al Oficiului Teritorial pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie (OTIMMC) Cluj, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistriţa şi Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Dezbaterea a fost coordonată de Elena-Maria Barbos, manager executiv al „Europe Direct”, iar în calitate de invitat a participat Mircea Miheştean, şeful OTIMMC Cluj.
Numeroşi reprezentanţi ai societăţilor comerciale au dorit să se informeze cu privire la programele de finanţare nerambursabile derulate de Direcţia de Implementare Programe pentru Înterprinderile Mici şi Mijlocii (DIPIMM), prin OTIMMC, în anul 2013. Potrivit lui Mircea Miheştean, Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest stă foarte bine la atragerea de fonduri, însă există un dezechilibru în interior, iar judeţul Bistriţa-Năsăud nu excelează la obţinerea de bani nerambursabili, şi acesta ar fi motivul organizării seminarului şi a prezenţei sale în municipiu. Au mai fost prezentate şi modificari aduse procedurilor faţă de anii anteriori, noutăţi legislative şi alte informaţii necesare întreprinzătorilor locali.
Se speră ca seminarul să-i impulsioneze pe întreprinzători să depună dosare în număr cât mai mare.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet