Într-un discurs susţinut cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Papa Francisc a atras un semnal de alarmă cu privire la risipa de hrană pe care unele state o fac în prezent, relatează The Telegraph.
Suvernaul Pontif a amintit că în vreme ce unele societăţi irosesc mari cantităţi de alimente, milioane de persoane din diverse regiuni ale globului se confruntă cu foametea sau suferă din cauza malnutriţiei.
„Să arunci mâncarea este ca şi cum ai fura de pe masa unui sărac înfometat”, a spus Papa.
„Strămoşii noştri au fost foarte atenţi să nu arunce alimentele rămase neconsumate. Consumerismul ne-a făcut însă să ne obişnuim cu un anumit exces de hrană pe care o irosim zilnic, astfel că nu mai ştim acum să-i apreciem adevărata valoare”, a continuat Pontiful.
Potrivit sursei citate, aproximativ 1,3 miliarde de tone de mâncare sau o treime din alimentele produse sunt aruncate în fiecare an.
Încă de la începutul pontificatului său, Papa Francisc a îndemnat credincioşii din lumea întreagă să facă mai multe eforturi pentru ajutorarea semenilor mai săraci ca ei şi chiar a sugerat aplicarea unei reforme financiare globale.
Într-un discurs susţinut cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Papa Francisc a atras un semnal de alarmă cu privire la risipa de hrană pe care unele state o fac în prezent, relatează The Telegraph.
Suvernaul Pontif a amintit că în vreme ce unele societăţi irosesc mari cantităţi de alimente, milioane de persoane din diverse regiuni ale globului se confruntă cu foametea sau suferă din cauza malnutriţiei.
„Să arunci mâncarea este ca şi cum ai fura de pe masa unui sărac înfometat”, a spus Papa.
„Strămoşii noştri au fost foarte atenţi să nu arunce alimentele rămase neconsumate. Consumerismul ne-a făcut însă să ne obişnuim cu un anumit exces de hrană pe care o irosim zilnic, astfel că nu mai ştim acum să-i aprec