La Bucureşti, ca şi la Chişinău, ar fi utilă înfiinţarea unor ministere destinate combaterii lucide, argumentate, cu date şi argumente pragmatice, a defetismului naţional, cultivat, cu perseverenţă, de ambasade răsăritene, dar şi de jurnalişti neconectaţi la realităţile comunităţii euroatlantice.

În loc să rămână în perplexitatea generată de vizita lui George Friedman - care i-a indus în eroare doar pe cei ce se uită, cu evlavie, nu deferenţă critică, peste Ocean - sau în deprimarea, vizibilă, la unii pesimişti autohtoni şi de peste Prut, care mai că nu i-au făcut statuie lui Matthew Rojanski, alt aruncător de fumigene, expirate, dar valabile pe timpul Războiului Rece, cei doritori să înţeleagă rostul robust, al României, ar trebui să monitorizeze vizitele şi declaraţiile lui Anders Fogh Rasmussen.

Un european care nu vorbeşte în nume propriu, nici al unui partid, sau al unei ţări.

Este singurul decident politic, de la Cartierul General al NATO, care îşi face agenda zilnică, precum şi cea pe termen mediu şi lung, doar pe baza unor dialoguri frecvente, cu toţi şefii de state aliate, sau, după caz, de guverne.

Anders Fogh Rasmussen este cel care a dat un semnal clar Rusiei - stat european care merită respectat DOAR dacă acordă tratamentul similar celorlalte ţări europene, nemembre ale umilitoarei Comunităţi de State (In)dependente, tutelată feudal de către Kremlin -, la Summitul NATO, de la Lisabona, conform căruia Republica Moldova, chiar dacă are un statut neutru, se va bucura de protecţia Alianţei Nord-Atlantice.

Delimitare clară a spaţiului de interes strategic al NATO. Până la Nistru.

Frontiera răsăriteană a Alianţei Nord-Atlantice fiind consolidată, în nord, de Polonia, la sud, de România.

Pe timpul vizitei sale, la Varşovia, secretarul general al NATO s-a întâlnit cu preşedintele polonez Bronislaw Komorowski, cu minis