Benedict al XVI-lea şi Francisc I. Presa a publicat din belşug, acum cîteva luni, imaginea celor doi oameni în veşminte albe, îngenuncheaţi alături în capela de la Castel Gandolfo. Alături de comentarii care să stoarcă din ea cît mai mult profit mediatic, cu supoziţii – neverificabile, deci fără risc – menite să-i adauge ceva piper, să creeze un plăcut freamăt de emoţie înaltă, dreasă cu puţină suspiciune. Nemaipomenită doime de Pontifi – s-a spus –, şi nici măcar în concurenţă, în schismă (asta s-a mai văzut), ci în colegialitate spirituală! Nemaipomenită (oare posibilă, permisă de canoane?) retragere a papei Benedict din funcţie! Nemaipomenită întîlnire între un Papă demisionar şi Papa proaspăt ales. Despre ce au vorbit cei doi, singuri, fără nici un martor? Despre condiţia Bisericii Catolice în modernitate ori despre dosarele ei nevralgice? Despre mersul catolicismului după Conciliul Vatican II sau despre Vatileaks?

Fiecare gest, mişcare, cuvînt, veşmînt al celor doi au fost înregistrate. Au devenit suport – sau pretext – pentru construcţii explicative luxuriante. S-a vorbit în jurul lor despre geografia religioasă a lumii şi căsătoriile gay, despre istoria recentă a Argentinei şi istoria milenară a Bisericii, despre ecumenism şi excluziune socială, despre condiţia actuală a sacrului, despre sărăcie, peronism şi laicitate. S-a vorbit şi despre dialogul religiilor.

DE ACELASI AUTOR Ion al lui Petru Creţia Logica rafinată a tradiţiilor spirituale Vaticanul şi evreii Cererea de minune Media sînt, desigur, regizori de „evenimente ale zilei“. Orice fapt ar lua în seamă, îl ambalează în aerul actualităţii, îl leagă de temele dominante ale momentului. Îl marchează cu etichete şi simboluri larg cunoscute, aşa încît publicul să-l poată consuma cu uşurinţă. Au prezentat evenimentul de la Vatican după aceeaşi reţetă. De astă dată, însă, erau îndreptăţite să