Garantarea economiilor din banci este subiectul unor discutii ample la nivelul Uniunii Europene.
Un proiect recent pus in dezbatere de presedintia irlandeza pune accent pe protejarea, in cazul in care o banca se confrunta cu probleme, a persoanelor fizice si companiilor mici in detrimentul marilor corporatii si detinatorilor seniori de obligatiuni.
"In acest moment nu se poate vorbi de o decizie finala privind procedurile de restructurare bancara, ci doar de intentii pentru armonizarea si uniformizarea acestora in tarile membre ale Uniunii. In cazul in care va fi adoptata o forma finala a Directivei, evident, Romania se va alinia prevederilor ei", au precizat reprentantii Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB) pentru Ziare.com.
Chiar daca masurile nu ar fi obligatorii in prima faza pentru Romania, ele vizand in aceasta etapa zona euro, tara noastra s-ar putea ralia la proiect pentru a evita un posibil exod al depozitelor in viitor, considera analistii.
Potrivit documentelor citate de Wall Street Journal, in prima linie pentru salvarea bancii intra companiile mari cu depozitele negarantate (mai mari de 100.000 de euro), urmate de investitorii care detin obligatiuni.
In acelasi timp, depozitele negarantate detinute de persoane fizice si companii cu mai putin de 250 de angajati si o cifra de afaceri sub 50 de milioane de euro pe an vor fi afectate doar in situatia in care pierderile nu au fost acoperite in etapa initiala.
Marile companii, care administreaza in mod obisnuit sute de milioane prin departamente de trezorerie, au, precum detinatorii de obligatiuni, resursele necesare pentru monitorizarea nivelului de risc in banci si isi pot transfera fondurile in mod corespunzator, se argumenteaza intr-unul dintre documentele invocate de WSJ. Pe de alta parte, persoanele fizice si