Conducerea echipei de baschet masculin CSM Oradea l-a prezentat oficial pe noul jucător, primul transferat în această vară de orădeni. Este vorba despre Titus Nicoară, jucător crescut şi format la Oradea, dar care a cunoscut consacrarea la Gaz Metan Mediaş, echipa cu care anul acesta a jucat în cupele europene şi a câştigat şi Cupa României.
"În primul rând a contat valoarea lui ca jucător şi mai ales că este orădean. Cred că din punctul acesta de vedere adaptarea lui nu va fi nici o problemă. Este un jucător pe care ni l-am dorit, în special că vom evolua în cupele europene. Ne-am înţeles în ceea ce priveşte doleanţele acestuia şi a semnat cu CSM Oradea un contract valabil pentru o perioadă de un an de zile", a declarat managerul echipei, Şerban Sere.
Sere a reamintit că au fost prelungite deja înţelegerile şi cu William Franklin, pe un an, şi Bogdan Ţîbîrnă, pentru două sezoane. "Sunt discuţii avansate şi cu Daniel Dillon, iar cu Rareş Paşca înţelegerea e aproape finalizată", a adăugat managerul CSM.
Deşi vor juca în cupele europene, orădenii vor miza tot pe un lot de 13 jucători, dar, "dintre care 10 să aibă o bună valoare şi să poată juca oricând". Nu va lipsi din lot însă tânărul Andrei Ciordaş, "care face parte din proiectul nostru de viitor", după cum a mai susţinut Şerban Sere.
Dintre ceilalţi străini, cel puţin jumătate vor pleca şi vor fi aduşi alţi doi sau trei în locul lor. "Ne orientăm asupra jucătorilor care pot evolua pe mai multe posturi", a precizat managerul. De menţionat că dintre Milos Pesic şi Nemanja Maric, unul va pleca.
De asemenea, nu se ştie deocamdată care va fi situaţia jucătorilor Silviu Lupusavei, Laci Lazar şi Horia Hora, fiind foarte posibil să plece şi aceştia. În schimb, va mai fi transferat cel puţin un jucător român valoros. "Noi vom juca în FIBA Euro Challenge dar să nu uităm că avem de disputat un tu